Război în Ucraina. Peste 8.000 de persoane evacuate, luni, prin coridoarele umanitare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE

Nu mai puţin de 8.057 de persoane au fost evacuate, luni, prin şapte coridoare umanitare, din oraşele ocupate de forţele armate ruseşti. Un supravieţuitor al Holocaustului a fost ucis de bombardamentele de la Harkov.

Viceprimarul Ucrainei, Irina Vereshchuk, a afirmat că persoanele au fost evacuate în siguranţă prin mai multe coridoare umanitare din zonele aflate sub tirul forţelor ruseşti. 

Printre cei aduşi din zonele aflate sub asediu, peste 3.000 de persoane sunt din oraşul Mariupol, grav afectat de atacurile ruşilor din ultimele zile. Locuitorii din oraşul portuar Mariupol sunt grav afectaţi de bombardamente şi de lipsa necesităţilor de bază, apă şi alimente.

Consiliul local de la Mariupol a anunţat că armata rusă a tras asupra a două familii aflate în masini, care încercau să părăsească zona. Doi copii se află în stare gravă, relatează news.ro. 

Kiev Independent a scris că un supravieţuitor al Holocaustului din al doilea Război Mondial a fost ucis în urma bombardamentelor de la Harkov.

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie