Proiectul UE pentru tratatul privind Brexitul înfurie Londra. Motivul: Irlanda de Nord ar putea rămâne în Uniunea vamală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: 123RF

Negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, a prezentat, miercuri, la Bruxelles, proiectul tratatului retragerii Marii Britanii din blocul comunitar, provocând agitaţie la Londra. Asta pentru că în document se arată că provincia britanică Irlanda de Nord ar putea rămâne în  Uniunea vamală după ieşirea Regatului Unit din blocul comunitar.

Documentul de 120 de pagini prezentat de Barnier traduce în limbaj juridic compromisurile la care s-a ajuns în decembrie în trei dosare-cheie ale divorţului dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană - soarta expatriaţilor, factura rupturii şi viitorul frontierei irlandeze.

Iar în privinţa acestui din urmă punct, proiectul de tratat s-a concentrat asupra unei soluţii care să lase provincia britanică Irlanda de Nord în „aliniere completă“ cu Irlanda, stat membru UE, al pieţei unice şi al Uniunii Vamale, în cazul în care nu se găseşte altă opţiune, relatează News.ro, prelând AFP.

Întrebat despre temerile unora de a vedea apărând o frontieră între Irlanda de Nord şi restul Regatului Unit, Michel Barnier a răspuns: „cunosc ordinea instituţională sau constituţională în Regatul Unit, iar noi trebuie să o respectăm cu toţii“. „Încercăm în mod practic şi pragmatic, în cadrul legii, să găsim soluţii“, a adăugat el. 

De cealaltă parte, premierul britanic, Theresa May, a avertizat imediat că nu va accepta vreodată vreun acord care să pună în discuţie integritatea constituţională a Regatului Unit.

„Noi rămânem fideli tuturor angajamentelor asumate în decembrie, însă proiectul de acord publicat de Comisia (Europeană), dacă este pus în aplicare, va dăuna pieţei comune britanice şi va ameninţa integritatea constituţională a Regatului Unit, creând o frontieră vamală şi de reglementare în Marea Irlandei, iar niciun premier britanic nu-l va accepta“, a declarat ea în Parlament.

„I-o voi spune în mod foarte clar preşedintelui (CE, Jean-Claude) Juncker şi celorlalţi că nu o vom face niciodată“, a insistat May, în contextul în care problema frontierei dintre provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda pare dosarul cel mai problematic între Londra şi Bruxelles.

Mai multe pentru tine:
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”