Primii controlori români în autobuze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Claudiu Ioan Pruteanu şi Iuliana Corina Florea vor asista călătorii pe mijloacele de transport public din Torino

Pentru ameliorarea serviciilor destinate călătorilor, în transportul public torinez au fost angajaţi în premieră absolută cinci imigranţi. La firma care se ocupă de transportul în comun din Torino (GTT) a avut loc recent o mică „revoluţie“: au fost angajaţi primii controlori imigranţi, printre care şi doi români.

Un albanez, doi marocani şi doi români, aceştia sunt noii controlori pentru mijloacele de transport în comun din Torino.

Vezi fotogalerie cu cei doi români pe adevarul.it .

Firma de transport a luat această decizie pentru că o mare parte dintre călători sunt imigranţi, iar oraşul a devenit de mult timp unul multi-etnic. Aceste locuri de muncă erau rezervate până acum prin excelenţă italienilor, iar oraşul Torino este primul din Peninsulă unde are loc această schimbare.

Condiţia principală, cetăţenia comunitară

Pentru a putea deveni „asistent al clienţilor", aşa cum sunt numiţi, candidaţii trebuie să posede cetăţenie comunitară, deoarece acest domeniu este considerat unul strategic.

Astfel, patru dintre cei cinci controlori au cetăţenia italiană şi doar unul este cetăţean român. Este vorba despre Claudiu Ioan Pruteanu (31 de ani), din Pânceşti, judeţul Bacău, aflat de nouă ani în Italia.

„Eu sunt singurul care nu am dublă cetăţenie şi sunt mândru de lucrul acesta", spune Claudiu. Alt „asistent al clienţilor" este românca Iuliana Corina Florea.

Cei doi au fost aleşi dintre 50 de candidaţi, iar selecţiile au început în luna martie 2009. Claudiu a muncit într-un magazin în care se vând maşini şi a făcut cerere către GTT pentru un post de şofer pe autobuz.

Calmul şi respectul, atuuri de bază

Românii au trecut prin cinci etape de selecţie până când au fost aleşi. Acum se află în faza a doua, un curs de formare profesională în care vor fi instruiţi inclusiv de poliţişti.

„Învăţăm cum să ne comportăm în orice situaţie. Este important să fim calmi, să ne adaptăm uşor fiecărei situaţii şi să respectăm persoanele pe care le controlăm, chiar dacă acestea nu au bilet", explică Iuliana.

La Torino, oraş cu 10% din populaţie imigranţi, majoritatea călătorilor pe mijloacele de transport în comun sunt străini. „Noi trebuie să discutăm cu clienţii în limba italiană, dar dacă întâlnim români, le pot vorbi în româneşte pentru a mă face înţeles mai bine. Astfel, vom reuşi să tratăm persoanele altfel, pentru că facem parte din aceeaşi cultură", spune Claudiu.

Iuliana crede că acest pas înainte al firmei GTT este un pas important şi în ceea ce priveşte încrederea italienilor în străini.

Iuliana, fostă ospătăriţă

„Asistent al călătorilor" este şi Iuliana Corina Florea (foto), 36 de ani, din Piteşti, care trăieşte în Italia de 16 ani. Iuliana a lucrat ca ospătăriţă şi era înscrisă ca disponibilă pe listele Biroului Forţelor de Muncă.

„Cred că a contat foarte mult faptul că noi am lucrat în domenii în care am avut contact cu multe persoane. Şi cunoaşterea limbii italiene este fundamentală", explică Iuliana.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie