Prima centrală nucleară din Belarus, construită cu ajutorul Rusiei, s-a defectat la doar o zi de la deschidere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La doar a doua zi de la inaugurare prima centrală nucleară din Belarus a oprit generarea de energie, necesitând înlocuirea unor echipamente, potrivit al unui consultat în materie de securitate nucleară şi radiaţii de la Ministerul de Urgenţă din Belarus, relatează Associated Press.

„Turbina a fost oprită. Într-adevăr, nu există producţie de energie electrică la centrala nucleară, dar acest lucru nu afectează siguranţa nucleară şi nivelul de radiaţii ”, a declarat Oleg Sobolev.

„Instalaţia reactorului în sine, aşa-numită „insula reactorului” nu a fost afectată, turbina nefiind situată în sala reactorului”, a precizat acesta.Decizia a fost luată după ce în timpul testelor s-au identificat probleme la unele echipamente de măsurare. 

 Centrala construită de compania de stat rusă Rosatom va avea până în 2022 două unităţi de reactor, fiecare generând 1200 de megawaţi. Sâmbătă, reactorul funcţional a generat 400 de megawaţi.

Ţara vecină, Lituania s-a opus construcţiei centralei nucleare Astravyets, situată la 40 de kilometri de Vilnius, cu ajutorul financiar şi tehnic al Rusiei, invocând riscuri de securitate din cauza unor accidente, furturi de materiale şi condiţii rele de muncă.

Lituania şi-a închis centrala nucleară din era sovietică în 2009. În ultimele săptămâni autorităţile litianiene au furnizat populaţiei de lângă graniţa cu Belarusul pastile de iod  - acesta fiind menite să reducă nivelul de radiaţii acumulate în glanda tiroidă în cazul unor scurgeri de la centrala nucleară.

La începutul lui august, cu puţin timp înainte de încărcarea centralei cu combustibil, preşedintele Alexandr Lukaşenko a salutat acest proiect ca un avans major pentru independenţa energetică a ţării şi o dovadă a progreselor sale tehnologice.

Un sfert din teritoriul Belarusului a fost iradiat în urma accidentului de la Cernobîl. Rusia asigură că centrala din Belarus îndeplineşte toate standardele de securitate internaţionale.

Ruşii au finalizat construcţia primei centrale nucleare din Belarus, ţară încă traumatizată de accidentul de la Cernobîl

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate