Presupusa victimă a Prinţului Andrew ar fi fost prezentată Reginei Marii Britanii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Acuzaţiile ]mpotriva lui l-au forţat pe Prinţul Andrew să dea o declaraţie, lucru fără precedent pentru familia regală FOTO independent.co.uk

Tatăl Virginiei Roberts, fata care susţine că a fost abuzată sexual de Prinţul Andrew al Marii Britanii a făcut din nou declaraţii privind legăturile fiicei sale cu familia regală. Acesta susţine că Virginia a fost prezentată Reginei Elisabeta a II-a, notează „The Telegraph“.

Virgina Roberts, presupusa victimă a Prinţului Andrew, „a fost prezentată Reginei“, susţine tatăl acesteia. Palatul Buckingham a negat aceste presupuneri. „Nu există nimic care să sugereze că această pretenţie este adevărată. Noi nu avem nicio înregistrare privind o asemenea întâlnire“, a declarat un purtător de cuvânt de la Palat.

Acuzaţiile la adresa fratelui cel mic al Prinţului Charles, care conţin şi faptul că ar fi participat la o orgie cu alte fete minore, sunt redactate într-o moţiune depusă la un tribunal din Florida. Potrivit lor, Jeffrey Epstein, un bancher american, a împrumutat-o pe Virginia prietenilor săi bogaţi şi puternici.

„Virginia mi-a spus în urmă cu câţiva ani că l-a cunoscut pe Prinţul Andrew când a vizitat Londra. Apoi mi-a spus că a cunoscut-o şi pe Regină. Era foarte încântată că s-a întâlnit cu ea. Virginia a fost dusă la Londra de Jeffrey. O ducea peste tot în lume cu avionul lui personal, ea făcându-i masaje în timpul zborurilor“, declară tatăl fetei.

Noi acuzaţii împotriva Prinţului au fost făcute în timpul weekendului, inclusiv faptul că Virginia Roberts ar fi fost plătită de Epstein cu 10.000 de lire sterline ce au reprezentat „recompensă“ pentru faptul că aceasta s-a culcat cu Prinţul Andrew, în 2001, dar şi că bancherul făcuse sex cu fata, după ce aceasta „i-a făcut un masaj erotic“ în New York.

Aceste acuzaţii l-au forţat pe Prinţul Andrew să dea o declaraţie, lucru fără precedent pentru familia regală, prin care nega că s-a culcat cu Virginia Robert pe când aceasta era minoră. Virginia are acum 30 de ani.

Negăm complet faptul că Ducele de York ar fi avut orice fel de formă de contact sexual sau relaţie cu Virginia Roberts. Orice susţinere a unui fapt contrariu este falsă şi fără fundament“, se arată în comunicatul oficial al Palatului Buckingham.

Acest comunicat vine după alte două, emise vineri şi sâmbătă, care conţineau alte negări ale oricărei acuzaţii că Ducele, 54 de ani, ar fi făcut sex cu o minoră. La momentul la care se referă acuzaţiile, Virginia Roberts avea 17 ani, sub vârsta minimă de consimţământ stabilită de legea din Florida, locul unde au fost demarate procedurile legale.

Prinţul Andrew s-ar putea confrunta cu o investigaţie poliţienească în cazul în care Scotland Yard, poliţia britanică, va face o plângere penală împotriva lui. 

Ducele de York a negat categoric orice relaţie cu Virginia Roberts, sexuală sau de altă natură, iar femeia nu a depus nicio plângere penală împotriva lui. Din cauză că Ducele nu este parte din procesul în care victimele lui Epstein dau în judecată autorităţile americane pentru că nu le-au consultat atunci când s-a ajuns la o înţelegere cu el, acesta nu a primit nicio informare prealabilă  privind acuzaţiile depuse pe 30 decembrie 2014, care îl implicau şi pe el. Astfel, Ducele nu a putut depune o negare oficială la tribunalul din Florida, conchide „The Telegraph“.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă