Preşedintele Vucici sugerează că Serbia ar putea recunoaşte statul Kosovo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aleksandar Vucici FOTO EPA-EFE

Preşedintele sârb Aleksandar Vucici a sugerat, luni, că Serbia ar putea fi dispusă să recunoască Kosovo ca stat suveran, dar va cere ceva în schimb de la fosta sa provincie, ca parte a unui acord de compromis mai larg, potrivit AFP.

„Trebuie, mai întâi, să găsim compromisul, nu putem recunoaşte Kosovo fără să primim ceva de cealaltă parte,” a declarat Vucici într-un interviu pentru agenţia italiană de ştiri ANSA.

„Am convingerea că dacă vom avea ajutorul prietenilor noştri europeni şi cu sprijinul Rusiei, Americii, Chinei şi al altor ţări, vom putea ajunge la o soluţie,” a spus el.

Kosovo şi-a declarat unilateral independenţa de Serbia la un deceniu după războiul sângeros din 1998-1999 dintre cele două părţi, în urma căruia au murit peste 13.000 de oameni.

Totuşi, Belgradul a respins categoric mişcarea şi consideră  teritoriul ca fiind încă provincia sa de sud.

Serbia şi Priştina au fost sub o presiune internţională mare de a ajunge la un acord obligatoriu asupra relaţiilor reciproce, dacă vor să facă progrese spre a deveni membre UE. 

Însă dialogul mediat de Uniunea Europeană a ajuns la un blocaj, în special atunci când Priştina a impus o creştere a tarifului de 100 la sută pentru bunurile din Serbia, ca răspuns la tentativele Belgradului de a submina poziţia sa pe scena globală.

Mai multe pentru tine:
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ce an al schimbărilor este 2026 pentru fragila Prințesă Kate! Previziunile făcute de astrologi i-au înmărmurit pe fanii regali
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €