Președintele Ucrainei anunță că rezultatele contraofensivei se vor vedea în curând VIDEO

0
Publicat:

Preşedintele ucrainean, Volodomir Zelenski, a declarat sâmbătă la Roma că rezultatele iminentei contraofensive pentru recucerirea teritoriilor invadate de Rusia se vor vedea în curând, însă nu a dorit să dea detalii despre operaţiune pentru că acest lucru "nu ar ajuta Ucraina".

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei

"Paşii importanţi vor fi făcuţi în curând", a declarat Zelenski la televiziunea publică RAI, după o zi plină în capitala italiană, unde s-a întâlnit cu preşedintele Sergio Mattarella şi cu premierul Giorgia Meloni, precum şi cu Papa Francisc, scrie Agerpres.

Întrebat despre detaliile operaţiunii, Zelenski nu a vrut să le precizeze spunând că nu ar ajuta Ucraina, dar a declarat: "Ne pregătim cu mult angajament şi vom face paşi importanţi. Suntem foarte motivaţi. Nu pot răspunde" despre timp şi metode, "dar veţi vedea rezultatele, credem în victorie".

De asemenea, el a afirmat că "dacă Ucraina cade, următorul pas este Moldova şi ţările baltice". "Să ne imaginăm că (preşedintele rus, Vladimir) Putin ajunge în ţările NATO. Poate nu în Italia, dar vă vor trimite fiii să lupte în apărarea ţărilor NATO. Este mai bine să ajuţi Ucraina decât să îţi trimiţi copiii la război", a spus el.

Iar în ceea ce priveşte pierderile UE din importurile de grâu ucrainean, Zelenski a arătat: "Vom compensa cu UE ceea ce pierd producătorii', deoarece "Ucraina este deja Europa".

În întâlnirile sale cu Mattarella şi Meloni, Zelenski a obţinut sprijinul total al Italiei pentru Kiev, atât legat de război, cât şi în aspiraţiile sale de a adera la UE şi NATO.

"Pentru noi este foarte important să facem parte din UE", a explicat el, adăugând în acelaşi timp că Kievul "aşteaptă multe" de la viitorul summit al Alianţei Atlantice, deoarece "luptăm aşa cum ar lupta o ţară NATO".

Preşedintele ucrainean şi-a exprimat speranţa că "în acest an" se vor putea face progrese în ambele domenii, aspect asupra căruia Meloni şi-a arătat sprijinul şi a spus că Italia lucrează în acest sens cu UE şi cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen.

Papa Francisc i-a subliniat sâmbătă preşedintelui ucrainean Volodomir Zelenski nevoia "urgentă" de "gesturi de umanitate" faţă de "victimele inocente ale conflictului", în timp ce liderul de la Kiev a spus că războiul este în ţara sa şi că planul de pace "trebuie să fie ucrainean".

Papa şi Zelenski s-au întâlnit timp de 40 de minute la Vatican, o întrevedere aşteptată după ce suveranul pontif a dezvăluit că este în curs o misiune de pace în Ucraina, ale cărei detalii nu sunt încă cunoscute, însă poziţiile lor, apropiate pe teme umanitare, s-au arătat îndepărtate în ceea ce priveşte negocierea politică.

"Pentru mine a fost o onoare să mă întâlnesc cu Sanctitatea Sa, dar el îmi cunoaşte poziţia, războiul este în Ucraina şi planul trebuie să fie ucrainean. Suntem foarte interesaţi să implicăm Vaticanul în formula noastră de pace", a declarat Zelenski, după întâlnire, la emisiunea televiziunii publice RAI.

El a insistat: "Cu tot respectul pentru Sanctitatea Sa, nu avem nevoie de mediatori între Ucraina şi agresor", deoarece "Rusia ar bloca" orice încercare, precizând că nu este vorba de un veto faţă de Vatican sau de oricare altă ţară, ci că nu este posibilă nicio negociere cu preşedintele rus, Vladimir Putin, cu care el nu ar discuta chiar dacă ar fi necesar: "Nu, despre ce", a răspuns Zelenski când a fost întrebat.

Mai multe pentru tine:
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie