Preşedintele PE, Martin Schulz: 'Mai mult timp acordat Greciei şi Spaniei'

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Parlamentului European, social democratul german Martin Schulz, doreşte ca 'Greciei şi Spaniei sã li se acorde mai mult timp' pentru a-şi face ordine în finanţele publice şi sã nu li se impunã 'o urgie de austeritate', transmite AFP.

Într-un interviu acordat postului naţional de televiziune din Austria ORF, dupã o întrevedere la Viena cu cancelarul austriac, Werner Faymann, şi el social democrat, Martin Schulz a menţionat cã ţãrile lor au nevoie mai ales 'de un angajament faţã de euro, investiţii strategice, de luptã împotriva şomajului în rândul tinerilor şi ... de speranţã'.

La adresa responsabililor germani extrem de critici faţã de ajutorul acordat Greciei, el a subliniat cã este de asemenea în interesul ţãrilor bogate din cadrul Uniunii Europene (UE), ca Germania, 'sã nu vadã prãbuşindu-se pieţele lor de export'.

În legãturã cu dezbaterile în curs pentru crearea în UE a unui buget numai pentru ţãrile membre ale zonei euro, preşedintele Parlamentului European s-a arãtat susţinător al acestei idei.

'Un buget special pentru cele 17 ţãri ale zonei euro este de luat în calcul', a afirmat el joi searã, cu prilejul unei întâlniri cu responsabilii sindicali din Austria.

Pe de altã parte, în cursul unei conferinţe de presã, el a salutat introducerea în 11 ţãri europene a unei taxe pe tranzacţiile financiare, pentru cã 'nu este totuşi posibil ca aceia care cel puţin împart vina pentru actuala crizã sã scape de responsabilitãţile lor'.

Într-un interviu ce urmeazã sã aparã în ediţia de vineri a cotidianului austriac Standard, Martin Schulz s-a pronunţat pentru 'un guvern european' care sã aibã misiunea de a gestiona 'competenţele atribuite Uniunii Europene'.

Un 'guvern european, responsabil în faţa Parlamentului European care sã numeascã acest guvern şi sã îl revoce dacã este necesar', a mai declarat social democratul german.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"