Preşedintele Elveţiei: România trebuie să facă parte din Schengen. Austria, supusă unor presiuni migratorii

0
Publicat:

Preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Ignazio Cassis, aflat în vizită la Bucureşti, a declarat că România trebuie să facă parte din Spaţiul Schengen, dar a menţionat totodată că Austria este supusă unor „mari presiuni migratorii”, lucru care îi afectează pe cetăţenii din această ţară.

FOTO: Daciana Stoica

„Elveţia nu este membră a Uniunii Europene, dar este membru asociat, fără drept de vot. Însă Elveţia este favorabilă aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen, pentru că noi considerăm că este un plus pentru securitatea noastră şi nicidecum o pierdere. Însă cei care au experienţă în materie de politică ştiu că nu reuşeşti întotdeauna atunci când vrei sau când meriţi şi asta nu înseamnă că trebuie să încetăm lupta. Trebuie să continuăm, pentru că mai devreme sau mai târziu vom reuşi”, a arătat Ignazio Cassis în cadrul unei conferinţe de presă susţinute alături de preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, potrivit Agerpres.   

Ignazio Cassis a adăugat că Austria este supusă unor „mari presiuni migratorii”, lucru care afectează populaţia şi de care trebuie să ţină cont şi aleşii. Pe de altă parte, a subliniat că această „presiune migratorie” nu are loc din cauza României.

„Eu consider că blocajul actual se datorează unor situaţii contingente actuale. Austria este supusă unor mari presiuni migratorii. Evident, nu din pricina României, însă presiunea migratorie este una reală asupra cetăţenilor austrieci şi, deci, aleşii lor trebuie să ţină cont de aceasta. Şi Elveţia ştie ce înseamnă această relaţie cu Uniunea Europeană. Uneori, această relaţie îţi permite să rezolvi mai rapid problemele, însă trebuie să ţii seama şi de doleanţele cetăţenilor şi uneori trebuie să ai mai multă răbdare şi să dai dovadă de perseverenţă”, a mai spus el.

Preşedintele Confederaţiei Elveţiene a adăugat că în cadrul discuţiilor cu preşedintele Iohannis au fost abordate subiecte precum: fluxurile migratorii, insecuritatea alimentară, frontierele externe ale spaţiului european şi frontierele Schengen.

„Am discutat despre decizia luată în urmă cu câteva zile, o decizie pe care Elveţia nu a susţinut-o, pentru că părerea noastră este că România trebuie să facă parte din Spaţiul Schengen, însă, nefiind ţară membră, nu avem drept de vot. Elveţia este recunoscută pentru neutralitatea sa. Ca ţară neutră, totuşi aparţine comunităţii valorilor europene şi se angajează alături de UE pentru stabilitate, securitate şi prosperitate. Aşa este, neutralitatea noastră ne împiedică să fim activi din punct de vedere militar şi să furnizăm arme, însă nu ne împiedică să ne aliem UE în ce priveşte sancţiunile, ajutorul umanitar, gestionarea migraţiei şi în ce priveşte eforturile diplomatice de orice natură”, a mai afirmat Ignazio Cassis.   

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort