Presa de stat rusă cere exterminarea ucrainenilor. „Nu există altă opțiune: nimeni nu trebuie lăsat în viață în Ucraina”

0
Publicat:

Pe 30 iulie, agenția oficială rusă RIA Novosti, portavoce fidelă a Kremlinului, a publicat un articol care marchează o nouă treaptă în retorica dezumanizantă a războiului: „Nu există altă opțiune: nimeni nu trebuie lăsat în viață în Ucraina” — un titlu care nu mai lasă loc echivocului.

Ucraina nu se dă bătută în ciuda pierderilor pe câmplul de luptă/FOTO:Profiedia

Textul, semnat de Kirill Strelnikov — editorialist obișnuit al presei naționaliste pro-Kremlin — nu doar că glorifică ideea de anihilare totală a populației ucrainene, dar o face într-un limbaj care evocă cele mai întunecate episoade ale secolului XX.

Ucrainenii sunt descriși ca fiind „fericiți cu soarta lor” și „gata să moară” pentru ceea ce autorul numește, cu sarcasm, „cea mai bună armată din lume”. Soldații sunt numiți „șobolani de laborator”, iar umanitatea le este negată fățiș. Într-un pasaj care frapează prin cruzimea sa, Strelnikov scrie că „nu este nevoie de lenjerie fină pentru cei morți”.

Este un text care nu doar că insultă victimele, ci le anulează existența. Nu mai este vorba de propagandă în sensul clasic, ci de o chemare explicită la exterminare — o poziționare ideologică în care genocidul este prezentat drept soluție logică, firească, inevitabilă.

Ucraina, redusă la „teren de joacă al Occidentului”

Autorul reia, fără rezerve, toate liniile de propagandă impuse de Kremlin: Ucraina este un „poligon de antrenament” pentru NATO, iar ucrainenii – simple „piese de schimb” în mâinile Statelor Unite și Uniunii Europene.

Analizele militare occidentale care recunosc câștigurile tactice ale Ucrainei sunt batjocorite, iar instituții precum Atlantic Council sau Center for Strategic and International Studies sunt tratate ca extensii ale „dezinformării occidentale”.

Nici generalii americani și britanici nu scapă. Orice apreciere a performanței militare ucrainene este prezentată ca „o glumă cinică” pe seama unor oameni „care oricum mor fără sens”.

Retorica genocidară, ridicată la rang de discurs oficial

În contextul unui război început de Rusia în 2014 și escaladat brutal în 2022, astfel de texte nu sunt simple opinii marginale. Ele reflectă o linie de discurs tot mai dominantă în aparatul propagandistic rus: Ucraina nu trebuie doar înfrântă, ci ștearsă de pe hartă — teritorial și uman.

Mesajul nu e singular. În ultimii ani, oficiali de la vârful statului rus au pus sub semnul întrebării însăși existența națiunii ucrainene. Declarații precum cele ale fostului președinte Dmitri Medvedev, ale ideologului Aleksandr Dughin sau ale liderului Ceceniei, Ramzan Kadîrov, converg în aceeași direcție: negarea identității și suveranității ucrainene.

Această abordare – sistematică, publică, repetată – intră în definiția clasică a discursului pre-genocidar, așa cum a fost el studiat de istorici și juriști internaționali.

Cine este Kirill Strelnikov

Strelnikov nu este un autor obscur. Este co-fondatorul proiectului media Politrussia, cunoscut pentru conținutul ultranaționalist și pentru alinierea strictă la politicile externe ale Kremlinului. A semnat numeroase articole care promovează falsuri despre război, multe dintre ele demontate de presa independentă și ONG-uri specializate în analiza dezinformării.

Cu toate acestea, articolele sale continuă să fie publicate de RIA Novosti, una dintre cele mai importante agenții de presă de stat din Rusia.

Un popor care refuză să „dispară”

Între timp, realitatea de pe teren rămâne alta. Ucrainenii, invadați pe propriul teritoriu, nu mor „cu zâmbetul pe buze”, așa cum sugerează Strelnikov. Ei rezistă. Apără sate, orașe, școli, spitale, familii. Nu sunt „pioni”, ci cetățeni care luptă pentru viață, libertate și independență.

Adevărata miză nu este doar câștigarea sau pierderea unor teritorii, ci salvarea ideii că popoarele au dreptul să existe fără a fi reduse la tăcere sau exterminate.

Mai multe pentru tine:
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG