Premierul spaniol Mariano Rajoy anunţă că vrea suspendarea guvernului catalan şi organizarea de alegeri regionale anticipate în Catalonia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul spaniol Mariano Rajoy a afirmat sâmbătă că puterile administraţiei catalane vor fi transferate guvernului central şi vor fi organizate alegeri regionale anticipate în Catalonia în termen de şase luni, transmite Reuters.

Consiliul de miniştri, reunit sâmbătă în şedinţă de urgenţă, a decis să ceară Senatului destituirea liderului separatist Carles Puigdemont şi convocarea alegeri în termen de şase luni în această regiune, cu aplicarea articolului 155 din Constituţia Spaniei.

„Articolul 155 este constituţional. Se aplică doar în circumstanţe excepţionale. În această ocazie nu s-a putut şi aplicăm articolul 155 pentru că niciun Guvern din nicio ţară democratică nu poate accepta să se încalce legea şi să se impună şi alte criterii. Acesta este motivul pentru care am pus în aplicare acest articol“, a afirmat Rajoy, potrivit News.ro.

Potrivit premierului spaniol, aplicarea articolului 155 are patru obiective: garantarea legalităţii, revenirea la normalitate, revenirea economică şi desfăşurarea de alegeri în situaţie de normalitate.

Măsurile care vor fi solicitate Senatului sunt următoarele: „încheierea mandatului preşedintelui regiunii, a vicepreşedintelui şi a consilierilor“. „Ministerele îşi vor asuma responsabilitatea“, a adăugat Rajoy.

Măsurile trebuie aprobate acum de Senat, votul fiind programat pentru 27 octombrie, adaugă Reuters.

După anunţul lui Rajoy, liderul separatist catalan Carles Puigdemont a precizat va face o declaraţie de presă la ora locală 21.00 (19.00 GMT), transmite AFP, preluată de dhnet.be.

Pe data de 1 octombrie, în Catalonia a avut loc un referendum privind autodeterminarea, deşi consultarea populară fusese declarată ilegală de Curtea Constituţională a Spaniei. 

Conform datelor guvernului catalan, care nu au putut fi verificate în lipsa unei comisii electorale independente, 90% din cei care au votat au fost în favoarea independenţei Cataloniei, prezenţa la urne fiind de 43%. 

Mai multe pentru tine:
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare