Premierul Rajoy pierde încrederea spaniolilor pe zi ce trece: 72% cred că a minţit când a vorbit despre „banii negri” din partidul său

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mult-aşteptatul discurs al premierului spaniol Mariano Rajoy din Camera Deputaţilor nu i-a convins pe spanioli, peste 70% dintre aceştia considerând că şeful Guvernului de la Madrid nu a spus adevărul în ceea ce priveşte contabilitatea ascunsă a partidului pe care îl conduce. Potrivit sondajului comandat de cotidianul „El Mundo”, Rajoy n-a reuşit să convingă nici măcar electoratul partidului său de centru-dreapta.

Potrivit datelor unui sondaj realizat de Sigma Dos la solicitarea ziarului „El Mundo”, 78,3% dintre respondenţi consideră că şeful Executivului nu a spus adevărul atunci când a susţinut că nu a existat niciodată o dublă contabilitate sau salarii suplimentare „la negru” pe care le-ar fi încasat membri ai Partidului Popular(PP), aflat la guvernare. Nu mai puţin de 52,4% dintre alegătorii PP, partid condus de Rajoy, sunt de aceeaşi părere.

În timpul intervenţiei lui de joi dimineaţă, din Camera Deputaţilor, Rajoy a recunoscut că s-a înşelat atunci când a avut încredere în Luis Barcenas, "cineva care nu o merita". Barcenas este fostul trezorier al Partidului Popular, care a fost reţinut în urmă cu câteva săptămâni şi care a prezentat instanţei probe care dovedesc că ţinea o contabilitate ascunsă. Mai mult, din documente reiese că Rajoy a primit în varii ocazii câteva 12.000 de euro, în timp ce era ministru în Cabinetul Aznar.

Totuşi, joi, Rajoy a spus că nu se declară vinovat deoarece nu era la curent că partidul său primise finanţări ilegale.

Spaniolii nu l-au crezut pe cuvânt, iar opinia publică pare mai iritată ca niciodată. Nemulţumirea, neîncrederea şi respingerea afişată faţă de Rajoy nu fac decât să crească, după cum o demonstrează şi sondajul realizat de Sigma Dos, comentează ziarul de dreapta „El Mundo”. 60% dintre spanioli cred că şeful executivului ar trebui să demisioneze, cu 5 puncte procentuale mai mult decât în urmă cu 15 zile.

 

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie