Premierul maltez Joseph Muscat, suspectat de amestc în ancheta privind asasinarea jurnalistei Daphne Caruana Galizia, va demisiona în ianuarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul maltez Joseph Muscat, suspectat de amestec în ancheta cu privire la asasinarea jurnalistei Daphne Caruana Galizia şi supus unei intense presiuni de a demisiona, a anunţat la televiziune că urmează să demisioneze în ianuarie, relatează AFP.

Joseph Muscat, aflat la putere din 2013, nu a evocat în alocuţiunea sa, duminică, moartea jurnalistei, anunţând că va demisiona după desemnarea la 12 ianuarie a succesorului său, ”căci ăsta e lucrul de făcut”.

El a obţinut anterior susţinerea unor parlamentari şi miniştrilor din formaţiunea sa, Partidul Laburist, să rămână în post până în ianuarie.

Surse din cadrul Partidului Laburist au declarat sâmbătă că formaţiunea îşi alege alt lider la 18 ianuarie şi că Muscat ”va demisiona oficial când va fi ales noul şef”.

Presiunea s-a intensificat în ultimele zile asupra şefului Guvernului laburist să demisioneze imediat.

Criticii lui Muscat îl suspectează că a obligat Guvernul să respingă, săptămâna aceasta, o măsură în vederea graţierii antreprenorului Yorgen Fenech, inculpat de complicitate în asasinarea jurnalistei, care promitea ca în schimb să spună ”tot ceea ce ştie”.

Acest magnat în vârstă de 38 de ani, coproprietar al grupului familial Tumas (hotelier, cazinouri, automobile, energie) tocmai îl desemnase la poliţie pe şeful de cabinet al premierului, Keith Schembri drept ”adevăratul comanditar” al crimei.

Familia jurnalistei Daphne Caruana Galizia, ucisă în explozia maşinii sale capcană la 16 octombrie 2017, opoziţia - Partidul Naţionalist - şi mişcări civice l-au acuzat de intervenţie în anchetă, cu scopul de a-şi proteja şeful de cabinet, Keith Schembri.

Şeful de cabinet a demisionat săptămâna trecută, în acelaşi timp cu ministrul Turusmului Konrad Mizzi.

Audiat de anchetatori, Schembri a fost eliberat joi, ceea ce a declanşat furia familiei Caruana Galizia, care a argumentat că ”cel puţin doi martori şi multiple indicii îl implică pe Schembri în asasinat”.

Daphne Caruana Galizia a anchetat cu privire la partea malteză a Panama Papers, care dezvăluiau existenţa în Panama a numeroase conturi offshore deschise de întreprinderi şi personalităţi din întreaga lume, şi a descoperit documente care leagă societăţi panameze cu Schembri şi Mizzi.

Ea a dezvăluit de asemenea că o societate din Dubai, 17 Black, le-a plătit două milioane de euro lui Schembri şi Mizzi în schimbul unor servicii neprecizate.

Consorţiul de jurnalişti Daphne Project, care au preluat aceste anchete, a dezvăluit că 17 Black îi aparţine lui Fenech.

Mii de persoane au manifestat duminică, cerând demisia lui Muscat, a şaptea oară în două săptămâni.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul