Premierul britanic Boris Johnson l-a invitat pe Joe Biden la conferinţa pe teme climatice din 2021

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul britanic Boris Johnson

Premierul britanic Boris Johnson l-a invitat pe preşedintele ales Joe Biden la Conferinţa Naţiunilor Unite privind schimbărie climatice (COP26), care va avea loc în 2021, în Scoţia, a declarat biroul lui Johnson marţi.

„Au discutat despre relaţia apropiată şi strânsă dintre cele două ţări şi s-au angajat să construiască în continuare acest parteneriat în anii care vor urma, în zone printre care comerţul şi securitatea – inclusiv prin intermediul NATO”, a declarat biroul premierului, după prima convorbire telefonică dintre cei doi, de la alegerile prezidenţiale de săptămâna trecută.

„Premierul l-a invitat pe preşeidntele ales să participe la summitul COP26 pe care îl găzduieşte marea Britanie la Glasgow, anul viitor. De asemenea, şi-au exprimat nerăbdarea de a se vedea faţă în faţă, inclusiv la summitul G7, găzduit de Marea Britanie, în 2021”.

Preşedintele-ales al Statelor Unite Joe Biden a discutat la telefon cu mai mulţi dintre omologii săi europeni, între altele despre relaţiile transatlantice în NATO şi cu UE, criza sanitară cauzată de covid-19, lupta împotriva terorismului şi modificările climatice, relatează AFP. Joe Biden şi-a început convorbirile telefonice cu lideri străini de marţi cu premierul canadian Justin Trudeau.

 Premierul irlandez Micheal Martin a anunţat că a discutat la telefon cu Joe Biden.

”Tocmai am avut un apel telefonic călduros cu preşedintele-ales @JoeBiden”, care şi-a subliniat ataşamentul faţă de rădăcinile sale irlandeze, a scris el pe Twitter.

Potrivit Guvernului irlandez, Biden ”şi-a reafirmat întreaga susţinere” faţă de Acordul de Pace din Vinerea Mare din 1998, care a pus capăt ”tulburărilor” şi a subliniat importanţa respectării acestuia în cadrul Brexitului.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, care întreţine relaţii bune cu Donald Trump, i-a trimis marţi un mesaj de felicitare lui Joe Biden, în care îşi exprimă speranţa unei consolidări a relaţiilor Ankarei cu Washingtonul.

”Probele cu care ne confruntăm la scară mondială şi regională fac necesară dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor noastre pe baza interesului împărtăşit şi valorilor comune”, afirmă Erdogan în acest mesaj, publicat de preşedinţia turcă.

”În această nouă perioadă, îmi reiterez hotărârea de a lucra strâns cu administraţia americană în acest cadru”, a adăugat el, catalogând relaţia Turciei cu  Statele Unite drept ”veche” şi ”strategică”.

Preşedintele turc i-a trimis apoi un mesaj omologului său american Donald trump, pentru a-i mulţumi pentru ”prietenia caldă”.

”Vă mulţumesc pentru viziunea dumneavoastră sinceră şi hotărâtă care a permis dezvoltarea relaţiilor între Turcia şi Statele Unite” şi ”pentru prietenia dumneavoastră călduroasă”, i-a scris Erdogan lui Trump.

În acest mesaj, şeful statului turc evită cu mare grijă să evoce înfrângerea în alegerile prezidenţiale americane de la 3 noiembrie a lui Trump, care refuză să o recunoască şi denunţă fraude electorale fără să prezinte probe.

Mai multe pentru tine:
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”