Polonia: Liderul conservator Jaroslaw Kaczynski denunţă o tentativă de puci

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jaroslaw Kaczynski (în centrul imagini) în Parlamentul polonez

Liderul conservatorilor populişti aflaţi la putere în Polonia, Jaroslaw Kaczynski, a denunţat marţi o „tentativă de puci“ în Parlamentul de la Varşovia, afirmaţii calificate drept „isterie“ de opoziţia centristă şi liberală.

Începând cu 16 decembrie, deputaţi ai opoziţiei ocupă Parlamentul pentru a protesta împotriva adoptării „ilegale“, în opinia lor, a legii finanţelor publice pentru 2017 de către majoritatea formată de partidul Lege şi Justiţie (PiS) şi alte decizii pe care le consideră antidemocratice, transmite agenţia de presă AFP, citată de Agerpres.

„Trebuie să spunem lucrurilor pe nume: aceasta este o tentativă de puci“, a declarat Kaczynski pentru săptămânalul de dreapta wSieci. „Este vorba de o tentativă gravă de a paraliza puterea prin forţă, de o manieră non-democrată. Ea a fost fondată pe ideea că nu vom reuşi să adoptăm bugetul“, a estimat liderul conservator, atacând în acelaşi timp presa comercială pentru că ar fi „participat direct la tentativa de puci şi cea de atac împotriva Parlamentului“.

Kaczynski, chiar dacă nu ocupă nicio funcţie instituţională, este considerat inspiratorul tuturor deciziilor importante din guvernul conservator.

„Nu este serios să vorbeşti de un puci în situaţia în care PiS încalcă textul Constituţiei, încalcă legea“, a comentat marţi, pentru presă, Ryszard Petru, liderul partidului liberal Nowoczesna.

„Aceasta este o isterie extremă a lui Jaroslaw Kaczynski“, a estimat, la rândul său, Joanna Kluzik-Rostkowska, deputată din partea Platformei Civice (opoziţia centristă).

Mişcarea de protest a fost declanşată în urmă cu zece zile, pentru a denunţa o tentativă a puterii de a restrânge drastic libertăţile presei parlamentare – „un pretext“, potrivit lui Kaczynski.

Deputaţii opoziţiei au blocat de atunci tribuna, iar majoritatea conservatoare a mutat lucrările într-o altă sală, privând opoziţia de dezbatere şi, parţial, de acces, şi organizând mai multe votări, printre care şi cea pe marginea bugetului pentru 2017. Opoziţia consideră ilegal acest vot organizat în condiţii inedite.

Au urmat proteste de stradă, precum şi blocarea, noaptea, a clădirii Parlamentului de către manifestanţi.

De atunci, PiS a anunţat o diminuare a rigurozităţii în ceea ce priveşte libertatea mass-media, însă rămâne fermă cu privire la alte decizii şi demersuri ale sale, pe care le consideră conforme cu legea, notează AFP, potrivit Agerpres.

Opoziţia intenţionează să rămână în Parlament până cel puţin la 11 ianuarie, dată ce marchează debutul unei noi sesiuni parlamentare.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”