Petro Poroşenko avertizează armata: „Trebuie să fim gata pentru o invazie rusească la scară maximă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Petro Poroşenko avertizează cu privire la o invazie rusească „la scară maximă“ în estul Ucrainei, unde cel puţin 26 de persoane au murit miercuri, în luptele dintre forţele guvernamentale şi rebelii proruşi.

Preşedintele Ucrainei şi-a avertizat armata să fie gata să contraatace o invazie rusă „la scară maximă“, în timp ce temerile renaşterii conflictului din est sunt din ce în ce mai mari. Cel puţin 26 de persoane au fost ucise şi alte zeci rănite în cursul zilei de miercuri, când forţele guvernamentale s-au ciocnit cu separatiştii susţinuţi de Rusia la periferia Doneţkului, în ceea ce reprezintă cel mai violent conflict de când a intrat în vigoare armistiţiul, în luna februarie, notează „The Telegraph“.

Armata trebuie să fie gata pentru o nouă ofensivă a inamicului în regiunea Donbass ca pentru o invazie la scară maximă de-a lungul graniţei cu Rusia. Trebuie, cu adevărat să fim pregătiţi pentru asta“, a declarat Poroşenko.

Preşedintele ucrainean susţine că există deja 9.000 de soldaţi ruşi în teritoriul ucrainean separatist şi că există „o ameninţare colosală“ din partea separatiştilor susţinuţi de ruşi care vor lansa operaţiuni la scară largă în viitorul apropiat. Rusia continuă să nege că şi-a desfăşurat trupe în estul Ucrainei.

Escaladarea bruscă a violenţelor a dat alarma în cercurile diplomatice, Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite solicitând vineri o întâlnire de urgenţă pentru a discuta despre conflict. Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, şi-a exprimat îngrijorările cu privire la „nesiguranţa, neprevăzutul şi agitaţia în creştere“ din regiune.

Joi, oficialii ruşi au dat vina pe Ucraina pentru violenţele din regiune, acuzând Kievul că riscă, în mod deliberat, armistiţiul fragil, care a încetinit, dar nu a oprit războiul. „Partea ucraineană a agravat tensiunile de multe ori în trecut până când s-a ajuns la evenimente internaţionale majore. Suntem foarte îngrijoraţi acum din cauza unor asemenea agravări din partea ucraineană“, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin.

Criza din Ucraina va fi subiectul principal şi în cadrul summitului G7, unde se aşteaptă ca preşedintele american Barack Obama să facă presiuni asupra Europei să menţină sancţiunile asupra Rusiei.

E posibilă o reuniune de urgenţă a Parlamentului rus

Avertizarea preşedintelui ucrainean vine la doar o zi după ce Valentina Matvienko, preşedinta Consiliului Federaţiei, camera superioară a Rusiei, ar fi transmis senatorilor să fie gata să se întoarcă la Parlament în cazul în care este nevoie de o reuniune de urgenţă.

Preşedintele rus poate solicita o reuniune de urgenţă a camerei superioare a Parlamentului pentru a cere permisiunea de a trimite trupe ruseşti peste hotare, scrie „The Telegraph“. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a refuzat să excludă o asemenea mişcare. „Preşedintele îşi poate folosi orice putere constituţională. E dreptul lui“, a declarat Peskov reporterilor.

Cel puţin 26 de persoane au murit în timpul confruntărilor de miercuri, potrivit rapoartelor ambelor părţi. Separatiştii au declarat că au fost ucişi 16 militari şi 5 civili. Ucrainene spun că cinci soldaţi guvernamentali au fost omorâţi, patru dintre ei la Marinka. Ambele părţi au raportat zeci de răniţi.

Observatorii din cadrul OSCE, misiunea specială de monitorizare din Doneţk, spun că au văzut vehicule blindate îndreptându-se spre linia de contact, marţi noapte, şi au auzit focuri de artilerie şi rachete în jurul orei 4.30, în dimineaţa zilei de miercuri.

Mai mult, într-un raport publicat joi dimineaţă, OSCE a spus că liderii separatişti au ignorat încercările multiple făcute de misiunea de monitorizare de a contacta militanţii pentru a discuta armistiţiul. Miercuri la ora 15.00, comandanţii ucraineni au informat OSCE că vor desfăşura armament greu ca răspuns la ameninţările separatiştilor de la Marinka. Şi forţele guvernamentale şi separatiştii au confirmat miercuri seară că Marinka se află în mâinile ucrainenilor. 

Luptele de la Marinka sunt semnificative, localitatea reprezentând înainte o zonă calmă pe linia frontului, folosită de civili ca principal punct de trecere între Ucraina şi teritoriul separatist.

Cel puţin 6.400 de persoane au murit în conflictul ce a început anul trecut în aprilie, şi sute de mii de oameni s-au refugiat din calea luptelor. Moscova neagă orice implicare în criza din estul Ucrainei, deşi există numeroase rapoarte despre soldaţi ruşi care au decedat sau au fost răniţi în zonă şi despre tancuri şi artilerie care au trecut graniţa. Doi soldaţi ai forţelor speciale ruse, care au fost arestaţi pe teritoriul ucrainean luna trecută, vor fi acuzaţi de terorism la Kiev, conchide „The Telegraph“

Mai multe pentru tine:
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL