Partidul lui Viktor Orban vrea expulzarea persoanelor cu dublă cetățenie și interzicerea marșurilor LGBTQ+ în Ungaria

0
Publicat:

Partidul de guvernământ din Ungaria, condus de premierul Viktor Orban, a propus modificări constituţionale care să permită interzicerea unui marş anual de celebrare a comunităţii LGBTQ+.

Viktor Orban/FOTO: EPA-EFE

Măsuri drastice au fost luate și împotriva persoanelor cu dublă cetățenie, care ar urma să fie expulzate deoarece sunt considerate o ameninţare la adresa suveranităţii ţării.

Orban a criticat în mod repetat persoanele LGBTQ+ şi a promis că va lua măsuri drastice împotriva finanţării din străinătate a presei independente şi a organizaţiilor neguvernamentale din Ungaria, scrie News.ro.

Săptămâna trecută, Biroul ungar pentru protecţia suveranităţii naţionale a anunţat că a descoperit un sistem de corupție cu ramuri prin USAID, UE și politica mass-media ungară.

Măsurile luate de Donald Trump în SUA au generat speculaţii că Orban va fi încurajat şi va lua măsuri drastice împotriva presei considerate neprietenoase.

„Reţeaua de corupţie care conduce întreaga lume occidentală a politicii şi a mass-media trebuie eliminată”, a declarat Orban în faţa parlamentului la 24 februarie, adăugând că guvernul său „va merge până la capăt” cu noile legi.

Tot atunci, Orban a afirmat că Trump şi Elon Musk au dezvăluit o reţea de „corupţie politică” prin care au fost finanţate mass-media şi ONG-uri care promovau în lume agenda globalistă a elitelor liberale, inclusiv în Ungaria.

Alt amendament propune ca statul să pună accent pe protecţia dezvoltării fizice, mintale şi morale a copiilor mai presus de toate celelalte drepturi.

Astfel, noua lege ar putea deschide calea pentru interzicerea Marşului anual al mândriei pe care îl ţin comunităţile LGBTQ+, deoarece evenimentul ar putea fi considerat dăunător pentru copii, iar protejarea dezvoltării acestora ar prevala asupra dreptului la întrunire.

Modificările vor înscrie, de asemenea, în Constituţie faptul că Ungaria va recunoaşte doar două sexe, masculin şi feminin, o idee susţinută şi de Trump.

Modificările propuse vor consacra, de asemenea, în Constituţie dreptul la plăţi în numerar, îmbrăţişând o idee susţinută de extrema dreaptă maghiară din cauza lipsei de încredere în bănci, se arată în proiectul de lege de pe site-ul parlamentului.

Mai multe pentru tine:
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă