Parlamentul valon adoptă CETA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parlamentul valon FOTO AFP

Parlamentul regiunii belgiene francofone Valonia a aprobat vineri proiectul de acord de liber-schimb din Uniunea Europeană (UE) şi Canada (CETA), relatează The Associated Press.

Textul Acordului Economic şi Comercial Cuprinzător (CETA) a fost adoptat cu 58 de voturi la cinci, fără abţineri.

„Euroa trebuie să treacă şi prin Valonia“, a declarat Andre Antoine, preşedintele Parlamentului regional.

Valonia, cu o suprafaţă mai mică decât statul american New Jersey, a blocat acordul dintre cei peste 500 de milioane de cetăţeni europeni şi cei 35 de milioane de canadieni timp de mai multe săptămâni, punând Bruxellesul într-o situaţie stânjenitoare.

Pentru a fi adoptat, pactul are nevoie de unanumitatea Celor 28, iar în Belgia de susţinerea tuturor regiunilor.

Premierul canadian Justin Trudeau ar fi trebuit să semneze CETA cu liderii UE joi, la Bruxelles, însă şi-a anulat vizita.

Lucrările la acord au început în 2009, iar textul a fost finalizat în urmă cu doi ani. Însă documentul a rămas suspendat în vederea aprobării.

Antoine le-a mulţumit parlamentarilor pentru că au lucrat într-o „adevărată transparenţă democratică“.

Votul „încheie doi ani de muncă“, a declarat el după la finalul acestei proceduri.

Unii politicieni din Valonia au arguemntat că acordul va submina piaţa muncii, mediul şi standardele consumului şi le vor permite multinaţionalelor să zdobească firmele mici.

Susţinătorii subliniază că vor aduce miliarde afacerilor din scutiri de taxe.

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Regulile dure ale palatelor orientale sunt de neînțeles. Fiul Reginei Noor e ținut captiv din 2021!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată