Parlamentul Ucrainei a aprobat înfiinţarea unui tribunal anticorupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La iniţiativa preşedintelui Petro Poroşenko şi sub presiune externă, Parlamentul Ucrainei a aprobat în a doua lectură înfiinţarea unui tribunal anticorupţie.

Recomandată de Comisia de la Veneţia şi solicitată de creditorii internaţionali, legea privind crearea tribunalului anticorupţie a fost adoptată în ţara vecină.

Legea stabileşte că tribunalul anticorupţie este o instanţă înaltă specializată şi permanentă în sistemul judiciar al Ucrainei, cu sediul la Kiev şi cu jurisdicţie în întreaga ţară, transmite Reuters.

Acest tribunal va examina cazuri de corupţie cu prejudicii estimate ca fiind de cel puţin 500 de ori mai mari decât salariul minim pe economie.

Miercuri, ambasadorii statelor G7 au făcut apel la crearea acestui tribunal şi la combaterea corupţiei în Ucraina, o ţară împovărată de creşterea datoriei şi obligată să caute soluţii apelând la creditorii internaţionali.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort