Parlamentul European a adoptat proiectul de regulament privind sancţionarea ţărilor membre care nu respectă statul de drept

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind protecţia bugetului Uniunii în cazul unor deficienţe generalizate în aceea ce priveşte statul de drept în ţările membre a fost adoptat joi în Parlamentul de la Strasbourg.

Din 624 de voturi exprimate, 397 au fost în favoarea proiectului, iar 158 împotrivă.

Raportul referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind protecţia bugetului Uniunii în cazul unor deficienţe generalizate în aceea ce priveşte statul de drept în ţările membre a fost propus de Eider Gardiazabal Rubial (social-democraţi) şi Petri Sarvamaa (creştin-democraţi).

„Unul dintre cele mai importante lucruri care menţin democraţia este statul de drept. De aceea votăm acest raport. Este vorba despre protecţia bugetului Uniunii Europene. Aceată reglementare are bază legală. Trebuie să fie şi vor fi aceleaşi consecinţe pentru toate statele membre UE”, a spus Petri Sarvamaa înaintea votului.

 Raportul prevede că, în cazul în care Comisia Europeana stabileşte că „deficienţele generalizate în ceea ce priveşte statul de drept“ într-o ţară a UE ameninţă gestionarea fondurilor UE, aceasta ar putea sugera măsuri de la reducerea pre-finanţării până la suspendarea plăţilor UE. Orice decizie va trebui să fie adoptată şi de Parlament şi miniştrii UE.

Potrivit unui amendament propus de Parlament la regulamentul iniţiat de Comisie, evaluarea executivului comunitar trebuie să fie „obiectivă, imparţială şi transparentă şi bazată pe informaţii din toate sursele relevante“ şi să ţină cont de criterii precum „cele utilizate în contextul negocierilor pentru aderarea la UE, în special capitolele referitoare la acquis-ul privind sistemul judiciar şi drepturi fundamentale, justiţie, libertate şi securitate, control financiar şi taxare, precum şi de liniile directoare utilizate în contextul Mecanismului de Cooperare şi Verificare pentru a monitoriza progresul unui stat membru“.

Printre sursele relevante sunt amintite şi verdictele unor „instituţii recunoscute“ precum Curtea de Justiţie a UE, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), rezoluţiile Parlamentului European şi rapoartele Curţii Europene de Conturi, concluziile şi recomandările unor organizaţii relevante internaţionale, precum organismele Consiliului Europei, în special Comisia de la Veneţia, precum şi ale unor reţele internaţionale, precum reţeaua europeană a curţilor supreme şi consiliile magistraţilor. Eurodeputaţii au votat şi prevederi potrivit cărora ţările UE implicate în proceduri referitoare la ameninţarea statului de drept să îşi piardă dreptul de a gestiona ele însele fondurile alocate în acest scop. 

Dacă va fi adoptat de Consiliului Uniunii Europene, textul va deveni imediat lege.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate