Parlamentul de la Budapesta a declarat 16 octombrie drept Zi a coeziunii ungaro-secuieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parlamentul Ungariei

Parlamentul de la Budapesta a votat miercuri pentru declararea zilei de 16 octombrie ca Zi a coeziunii ungaro-secuieşti, relatează agenţia MTI.

Istvan Szavay, fost deputat al Jobbik, a propus în octombrie, la împlinirea a 170 de ani de la adunarea secuiască de la Lutiţa (în care aceştia s-au declarat pe deplin de partea revoluţiei maghiare din 1848 - n.red.,) marcarea a unsprezece secole de coexistenţă ungaro-secuiască printr-o zi distinctă.

Iniţativa a fost sprijinită de toate grupurile parlamentare, cu excepţia Coaliţiei Democratice, şi adoptată cu 139 de voturi, relatează agenţia MTI, preluată de agerpres.ro.

Lideri ai comunităţii secuieşti din Transilvania au salutat, într-un comunicat, votul parlamentului de la Budapesta.

„Cei 60.000 de secui care s-au reunit între 16-18 octombrie 1848 pentru adunarea lor naţională la Agyagfalva (Lutiţa, jud. Harghita - n.red.) şi-au declarat sprijinul pentru guvernul ungar. Data a marcat începutul revoltei populare secuieşti şi alăturării lor la lupta pentru libertate a Ungariei din 1848-1849“, se arată în comunicatul citat de MTI.

Parlamentul ungar a mai aprobat miercuri, într-o atmosferă foarte tensionată, o lege controversată care flexibilizează timpul de lucru suplimentar şi pe care sindicatele şi opoziţia parlamentară o numesc a „dreptului la sclavie“, transmite AFP.

Legea, care creşte semnificativ numărul orelor suplimentare pe care le pot pretinde angajatorii, de la 250 la 400 pe an, a fost adoptată cu 130 de voturi pentru, 52 împotrivă şi o abţinere.

Pe tot parcursul dimineţii, deputaţii opoziţiei au încercat să împiedice votul, într-una din rarele demonstraţii de unitate în faţa parlamentarilor partidului conservator Fidesz al premierului Viktor Orban.

Strigăte, fluierături şi chiar sunete de sirenă au răsunat timp de mai multe ore în sala de şedinţe, lăsându-l însă impasibil pe prim-ministru, care a asistat la dezbateri.

Modificarea legislativă este supusă de mai multe săptămâni unei puternice contestări sociale.

Opozanţii văd în ea rezultatul presiunii exercitate de giganţii germani din industria auto, piloni ai economiei din Ungaria, în favoarea flexibilizării timpului de lucru într-un context de deficit acut de forţă de muncă în ţară.

„Guvernul este de partea muncitorilor“, a declarat însă Viktor Orban, care a salutat adoptarea textului şi a susţinut că acesta vine în sprijinul angajaţilor care doresc să câştige mai mult, dar erau împiedicaţi până acum de „obstacole birocratice stupide“.

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne