Papa Francisc, răcit după ce a binecuvântat credincioşi la Roma: şi-a anulat audienţele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Papa Francisc a anunţat că îşi anulează şi audienţele de vineri, după ce a contractat o răceală. Papa fusese surprins tuşind în timpul slujbelor anterioare oficiate miercuri în bazilica San Anselmo.

Papa, în vârstă de 83 de ani, a oficiat liturghia ca de obicei, astfel că nu se bănuia cât este de serioasă răceala.

Suveranul nu a mers nici joi la bazilica Sfântul Ioan din Lateran, din Roma, pentru a oficia liturghia penitenţei.

Miercuri şi joi acesta fusese surprins tuşind de mai multe ori. Cu toate acestea, Papa îşi menţine agenda întâlnirilor private, fiind anulate doar audienţele publice.

 „Joi dimineaţă, Sfântul Părinte nu a mers la bazilica Sfântul Ioan din Lateran pentru celebrarea penitenţială cu clerul roman. Din cauza unei uşoare indispoziţii, Suveranul Pontif a preferat să rămână în spaţiile din Casa Sf. Marta. Celelalte angajamente din agenda zilei au decurs cu regularitate”, a transmis Matteo Bruni, directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun.

„Indispoziţia“ vine la o zi după ce Papa a sărutat creştetele credincioşilor în Piaţa Sf. Petru din Roma, spunându-le că este solidar cu cei care suferă de coronavirus.

Joi, Papa a anulat şi un tur al oraşului în care trebuia să întâlnească mai mulţi preoţi la programul de slujbe.

Papa a suferit o afecţiune respiratorie serioasă când era tânăr, fiindu-i îndepărtată o parte dintr-un plămân iar în plus acesta suferă de sciatică.

Afecţiunea de care suferă papa vine în contextul în care în Italia au fost confirmate 650 de cazuri de coronavirus dintre care 3 în Roma care au fost recuperate. 

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online