Papa Francisc ia prânzul cu Papa Benedict. Predecesorul lui Bergoglio a făcut un memorandum de 300 de pagini

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Papa Francisc a devenit foarte popular deja, deşi a fost ales de doar 10 zile FOTO Reuters

Papa Francisc şi Papa Benedict, numit papă emerit, se întâlnesc sâmbătă la reşedinţa pontificală de vară din Castel Gandolfo, la sud de Roma, acesta fiind un moment inedit în istoria Bisericii Catolice, care se confruntă cu numeroase provocări, relatează AFP.

La zece zile de la alegerea sa, papa argentinian merge cu elicopterul, sâmbătă la prânz, în acest sat în care Joseph Ratzinger s-a retras în linişte şi rugăciune de la demisia sa, la 28 februarie.

În pofida curiozităţii pe care o generează această întâlnire istorică, Vaticanul a prevăzut să comunice puţine informaţii. Ceea ce îşi vor spune papa emerit, în vârstă de 85 de ani, şi succesorul său cu nouă ani mai tânăr, va rămâne un secret, scrie Mediafax.

Vaticanul a anunţat ora la care va sosi papa (13.15 ora României), dar nu şi cea la care va pleca, semn că cei doi vor să îşi acorde suficient timp.

Subiectele nu lipsesc pentru Biserică: "noua evanghelizare", persecuţiile împotriva creştinilor, reforma Curiei, contestaţiile, scandalurile băneşti şi sexuale, în special teribilul scandal privind abuzurile sexuale împotriva copiilor.

Potrivit presei italiene, Benedict al XVI-lea ar fi redactat un memorandum de 300 de pagini pentru succesorul său.

Ce se va discuta la Castelul Gandolfo?

Cei doi ar urma să discute despre "Vatileaks", dosarul scurgerii de documente confidenţiale, în privinţa căruia cardinalii la pensie au desfăşurat o anchetă paralelă şi au redactat un raport care nu a fost transmis decât noului papă.

Înainte de a demisiona, Benedict al XVI-lea a dat asigurări în privinţa "supunerii sale necondiţionate" faţă de viitorul papă şi că se va retrage din lume, fără să mai aibă o viaţă publică.

De la alegerea sa, Jorge Bergoglio i-a telefonat de două predecesorului său, ultima dată marţi, cu ocazia zilei de Sfântul Iosif, care a fost chiar ziua în care a fost întronizat.

Vaticanul a declarat că papa emerit, care locuieşte la Castel Gandolfo cu patru laici consacraţi "Memores Domini" care îl servesc, a privit la televizor alegerea succesorului său şi slujba inaugurală.

Ei au temperamente profund diferite: Joseph Ratzinger este rezervat în faţa mulţimii, în timp ce Jorge Bergoglio este spontan, merge în întâmpinarea oamenilor şi caută să limiteze la maxim onorurile care înconjoară un papă.

În aproape toate discursurile sale, el s-a referit într-o manieră sau alta la Benedict al XVI-lea: modalitate de a spune că, chiar dacă a adoptat o schimbare radicală de stil, există o continuitate în doctrină.

În privinţa problemelor sociale, de exemplu, Joseph Ratzinger şi Jorge Bergoglio împărtăşesc poziţii conservatoare, fie că este vorba despre căsătoriile între persoane de acelaşi sex, fie de avort sau eutanasie - atingeri aduse "creaţiei" pentru Biserica Catolică.

Când se va instala, în mai, în fosta mănăstire de pe colinele Vaticanului, papa emerit va fi la doar câţiva paşi de birourile lui Francisc. O învecinare inedită şi delicată va începe atunci, iar cei doi se vor putea întâlni în grădinile micului stat.
 

Mai multe pentru tine:
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie