Papa Francisc, diagnosticat cu bronșită infecțioasă. Tratamentul a dus la „îmbunătăţire semnificativă"

0
Publicat:

Papa Francisc, internat de miercuri la Roma, urmează un tratament cu antibiotice pentru „bronşită infecţioasă" şi care a dus la o „îmbunătăţire semnificativă" a stării sale de sănătate, a anunţat joi echipa medicală de la spitalul Gemelli, potrivit AFP.

Papa Francisc răspunde bine tratamentului FOTO Profimedia

Papa de origine argentiniană, în vârsta de 86 de ani, beneficiază de un „tratament cu antibiotice prin perfuzie care a produs efectele scontate", a indicat personalul medical într-un comunicat transmis de Vatican. Astfel, suveranul Pontif ar putea fi externat „în următoarele zile".

Papa şi-a dedicat după-amiaza „odihnei, rugăciunii şi anumitor sarcini", a precizat purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, Matteo Bruni, potrivit unui comunicat.

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului a anunţat miercuri seara că Suveranul Pontif suferă de o „infecţie respiratorie" fără legătură cu COVID-19. Papa, care a avut dificultăţi de respiraţie în ultimele zile, urmează să fie supus unui tratament pentru „câteva zile", a indicat el.

Pontiful ar trebui să poată oficia, însă, slujba din Duminica Floriilor de la Vatican, „dacă nu apare ceva neprevăzut", potrivit surselor din spital citate de ANSA.

Într-un mesaj postat joi pe Twitter, Papa s-a declarat „emoţionat de numeroasele mesaje primite în ultimele ore", de la cele ale episcopilor din mai multe ţări până la cel al preşedintelui american Joe Biden: „Îmi exprim recunoştinţa tuturor pentru apropiere şi rugăciunile lor.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată