Operaţiunile de recuperare a trupurilor de la locul prăbuşirii avionului Germanwings s-au încheiat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zona în care s-a prăbuşit avionul este păzită de o firmă privată, iar accesul rămâne restricţionat

Anchetatorii au colectat toate dovezile importante de la locul prăbuşirii avionului Germanwings, în Alpii francezi, şi au părăsit zona, a declarat un oficial din cadrul Jandarmeriei franceze, citat de CNN.

Anchetatorii nu sunt aşteptaţi să mai revină la locul catastrofei, a precizat sâmbătă căpitanul Yves Naffrechoux, din cadrul Jandarmeriei franceze. "Toţi anchetatorii poliţiei au părăsit locul prăbuşirii. A mai rămas doar o companie privată de securitate care asigură paza în zona prăbuşirii, pentru ca nimeni să nu meargă acolo", a adăugat el.

Compania de securitate va păzi locul tragediei până când toate fragmentele epavei vor fi colectate şi transportate într-un loc sigur, pentru a putea fi analizate dacă va fi nevoie, a mai afirmat acesta.

Anchetatorii au găsit joi cea de-a doua cutie neagră a avionului Germanwings, care înregistrează parametrii zborului până în momentul prăbuşirii. După analizarea datelor, experţii vor putea determina circumstanţele prăbuşirii aeronavei. Prima cutie neagră - cea care conţine conversaţiile echipajului - a fost găsită la scurt timp după prăbuşire, iar datele pot fi recuperate şi utilizate, în pofida avariilor.

Potrivit procurorului din Marsilia Brice Robin, dintre cele peste 2.000 de probe ADN colectate de la locul prăbuşirii, anchetatorii au izolat 150 de profiluri ADN. Robin a adăugat că autorităţile au găsit 470 de obiecte personale în zona tragediei, printre care 40 de telefoane mobile, care erau foarte avariate, existând şanse mici să poată furniza informaţii utile.

O aeronavă Airbus A320 a companiei Germanwings, care efectua o cursă de la Barcelona (Spania) spre Dusseldorf (Germania), s-a prăbuşit în Alpii francezi la 24 martie, provocând moartea celor 150 de persoane aflate la bord.

Anchetatorii suspectează că avionul a fost prăbuşit intenţionat de copilotul Andreas Lubitz, care l-a încuiat pe comandant în afara cabinei de pilotaj. Datele obţinute din cea de-a doua cutie neagră a avionului au arătat că Lubitz, în vârstă de 27 de ani, a setat pilotul automat pe o traiectorie descendentă şi în acelaşi timp a mărit viteza aeronavei.

Procurorii germani au afirmat că Lubitz a fost tratat pentru tendinţe sinucigaşe şi depresie în urmă cu câţiva ani, înainte de a deveni pilot. În plus, procurorii au găsit la locuinţa copilotului adeverinţe medicale care îl declarau inapt pentru lucru, valabile inclusiv pentru ziua tragediei, dar Lubitz le-a rupt şi nu şi-a anunţat angajatorii. Joi au apărut informaţii potrivit cărora copilotul Andreas Lubitz a căutat pe Internet date despre sinucidere şi despre uşile cabinelor de pilotaj.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă