O familie de „țepari în serie” a fugit fără să plătească din nu mai puțin de şapte restaurante în ultimul an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce o familie de opt persoane a plecat dintr-un restaurant italian din Țara Galilor fără să plătească şi patronul a făcut plângere la poliţie, a ieşit la iveală faptul că aceştia erau de fapt „ţepari în serie”, relatează metro.co.

Ţepari în serie: mănâncă şi pleacă fără să plătească, sursă captură video

Restaurantul italian Bella Ciao din Port Talbot, Țara Galilor, a declarat că cei opt membri ai familiei au comandat fripturi scumpe, 15 băuturi și mai multe deserturi, nota de plată ridicându-se la 329 de lire sterline.

Mama a fost văzută inițial pe camerele de supraveghere încercând să plătească cu un card de economii, care a fost refuzat de două ori. Ea a spus apoi personalului că fiul ei va aștepta înăuntru până când „își va lua celălalt card”, dar nu s-a mai întors şi apoi a dispărut și băiatul.

Restaurantul nu a avut nicio modalitate de a contacta familia cu pricina, pentru că aceasta a folosit un număr fals pentru a face rezervarea. Singurul lucru pe care l-a putut face managerul Tyrone Reese a fost să posteze pe rețelele de socializare imagini de pe camerele de supraveghere în acest weekend, în încercarea de a identifica vinovații.

Imediat au început să apară reacţii din partea reprezentanţilor altor restaurante, care, aflând despre incident, l-au sunat și au spus că au avut probleme similare cu aceeaşi familie, care a plecat fără să plătească.

În timp ce managerul păgubit s-a declarat dezamăgit de lipsa modului în care tratează autorităţile această situaţie, poliția din Țara Galilor de Sud a declarat: „Poliția din Țara Galilor de Sud a fost chemată cu puțin înainte de ora 21.40, vineri, 19 aprilie, cu un raport privind o persoană care a plecat fără să plătească dintr-un local comercial de pe Castle Street, Swansea. Investigațiile sunt în curs de desfășurare pentru a stabili toate circumstanțele din spatele incidentului și pentru a identifica persoanele implicate”.

Potrivit informaţiilor, grupul celor opt persoane „a vizitat” cel puţin șapte restaurante, pe o rază de 50 de kilometri, înainte de a dispărea fără să-și achite facturile mari. Poliţia a a primit şapte sesizări, iar patru restaurante au făcut public avertismentul cu privire la această familie.

Restaurantul La Casona din Skewen îi caută din luna februarie pe cei care au plecat, lăsând neachitată o notă de plată de aproape 300 de lire sterline. „După masă, patru persoane au părăsit deja restaurantul nostru. O doamnă a venit cu un băiat tânăr pentru a plăti. Femeia a încercat să plătească cu un card care a fost refuzat. Ea a plecat, iar la 10 secunde după aceea băiatul a început să alerge spre mașină. Am sunat la poliție imediat ce s-a întâmplat”.

Vara trecută, River House Lounge & Restaurant din Swansea a postat, de asemenea, pe pagina sa de socializare imagini de pe camerele de supraveghere cu membrii aceleiași familii, după ce aceștia au adunat „o notă de plată consistentă” și au dispărut fără să plătească.

Familia ar putea fi condamnată la doi ani de închisoare pentru furt repetat.

Grupul este condus de un cuplu de vârstă mijlocie care a avut chiar și un copil mic într-un scaun pentru copii la ultima masă.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil