Noul guvern francez, fără membrii din alianţa Mişcarea Democratică, implicaţi în diverse scandaluri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a remaniat miercuri guvernul condus de premierul Edouard Philippe,dar din noua echipă nu mai fac parte miniştrii Mişcării Democratice (MoDem), care sunt implicaţi în diverse scandaluri.

 Premierul Edouard Philippe a demisionat conform tradiţiei, după alegerile parlamentare de duminica trecută, dar va conduce şi noul guvern, care dispune de sprijinul majorităţii solide a partidului prezidenţial, La Republique en Marche (LREM).

Plecarea voluntară a lui François Bayrou a susprins cel mai mult, după două luni de la numirea sa în fruntea ministerului Justiţiei. Cei trei miniştri centrişti au trebuit să plece în condiţiile în care partidul lor, MoDem, este bănuit că ar fi recurs la practica angajărilor fictive pentru a se finanţa. 

Ministru de externe va fi în continuare Jean-Yves Le Drian. Îşi mai păstrează portofoliile Gerard Collomb la interne şi Bruno Le Maire la economie.

Ministru al afacerilor europene, Nathalie Loiseau, directoare a Ecole Nationale d'Administration — academie de elită pentru funcţionarii publici francezi. Ea o înlocuieşte pe Marielle de Sarnez.

Ministru al apărării, Florence Parly, care mai făcut parte dintr-un guvern socialist şi a lucrat pentru mari companii franceze din domeniul transporturilor. Predecesoarea sa este Sylvie Goulard.

Ministru al justiţiei, jurista Nicole Belloubet, în locul lui Francois Bayrou. 

În compoziţia acestui guvern figurează numeroşi oameni tineri şi că femeile sunt mai numeroase decât bărbaţii.

In total, acest nou cabinet numără 19 miniştri dintre care doi miniştri de stat, şi 10 secretari de stat, deci este ceva mai numeros decît precedendul care număra 18 miniştri şi 4 secretari de stat. Dar iată componenţa noului guvern al Franţei: 

 - ministru de stat, ministru de Interne: Gérard Collomb

- ministru de stat, ministru al Tranziţiei ecologice şi solidare: Nicolas Hulot

- ministrul Justiţiei: Nicole Belloubet

- ministrul Afacerilor Externe: Jean-Yves Le Drian

- ministru Apărării:  Florence Parly

- ministrul Coeziunii teritoriilor: Jacques Mézard

- ministrul Solidarităţii şi Sănătăţii: Agnès Buzyn

- ministrul Economiei şi Finanţelor: Bruno Le Maire

-ministrul Culturii: Françoise Nyssen

-ministrul Muncii Muriel Pénicaud

- ministrul Educaţiei naţionale: Jean-Michel Blanquer

- ministrull Agriculturii şi alimentaţiei: Stéphane Travert

- ministrul Acţiunii şi conturilor publice: Gérald Darmanin

- ministrul Învăţământului superior, cercetării şi inovaţiei: Frédérique Vidal

- ministrul Teritoriilor de peste mări: Annick Girardin

- ministrul Sporturilor: Laura Flessel

- ministru pe lângă ministrul de stat, ministru al Internelor: Jacqueline Gourault

- ministru pe lângă ministrul de stat, ministru al Tranziţiei ecologice şi solidare, însărcinat cu Transporturile: Elisabeth Borne

- ministru pe lângă ministul Europei şi Afacerilor Externe, însărcinat cu Afacerile Europene: Nathalie Loiseau

Premierul Edouard Philippe a explicat ieri seară la televiziune că noul cabinet a fost format în spiritul primului, de acum două luni, în logica unei echipe restrînse şi a unui echilibru femei-bărbaţi. El a recunoscut că plecările din guvern au fost motivate de noul context creat în Franţa, marcat de o imensă dorinţă de moralizare a vieţii politice.

Miniştrii care au plecat au vrut de fapt să nu prejudicieze acţiunea guvernamentală, împotriva nici unuia dintre ei nefiind de fapt pronunţat vreun verdict.

Executivul francez beneficiază în prezent şi de sprijinul a aproximativ 40 de deputaţi ai dreptei care s-au desprins de formaţiunea Republicanii pentru a forma un grup aparte, dispus să sprijine programul prezidenţial.

Mai multe pentru tine:
Kate a dat detalii despre noul membru al familiei sale și a arătat că știe să coasă la mașină! Prințesa e talentată la croitorie
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”