Nou atac, de data aceasta cu macetă, la Dusseldorf: un rănit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La doar o zi după atacul cu un topor din gara de la Dusseldorf, soldat cu nouă răniţi, un nou incident a avut loc în acest oraş din Germania. Un agresor necunoscut a atacat cu o macetă un om şi l-a rănit . Agresorul este căutat.

Un purtător de cuvânt al poliţiei a explicat că doar un bărbat a fost rănit grav, iar atacatorul a reuşit să fuguă, forţele de ordine fiind în căutarea lui.

 Victima, în vârstă de 80 de ani, a fost condusă la spital în urma atacului, despre care se crede că nu ar avea legătură cu atacul de joi noaptea din gară.

Poliţia germană a precizat că atacul de vineri a avut loc într-o parcare de pe Kalkumer Schlossallee, la marginea oraşului Dusselforf.

Autorul agresiunii cu topor produse joi seară în gara din Düsseldorf, în vestul Germaniei, şi în care au fost rănite nouă persoane, este un kosovar de 36 de ani, suferind de schizofrenie paranoidă, a informat vineri poliţia, excluzând orice potenţială pistă islamistă, transmite AFP. 

 „Nu există nici cel mai mic indiciu despre o motivaţie politică sau religioasă“, a declarat Dietmar Kneip, director în cadrul poliţiei regionale, într-o conferinţă de presă.

Suspectul, sosit în Kosovo în 2009, este posesorul unui permis de rezidenţă din motive umanitare şi, potrivit poliţiei, prin această agresiune ar fi încercat să fie omorât de poliţişti.

„Miza pe faptul că poliţia va trage mortal asupra lui, noi numim asta suicide by cop (sinucidere prin intermediul unui poliţist), a explicat Kneip.

Anchetatorii au găsit asupra lui un certificat în care erau precizate maladia psihică gravă — schizofrenie paranoidă — de care suferă şi medicamentele prescrise.

 Autorul atacului ar locui în oraşul Wuppertal, din landul Renania de Nord-Westfalia.

Forţele de ordine au recuperat arma atacului, un topor, relatează Russia Today.

Suspectul pentru agresiunea ce a avut loc joi, în jurul orei locale 21 (22 ora României), a fost arestat. Bărbatul a atacat pasagerii de pe peron, la întâmplare, înainte de a fugi de forţele de ordine.

Mai multe pentru tine:
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă