Nepotul lui Adenauer critică politica europeană a Angelei Merkel, înainte de congresul CDU

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angela Merkel va obtine, cel mai probabil, cel de-al treilea mandat in fruntea Uniunii Crestin Democrata

Politica Angelei Merkel faţă de Uniunea Europeană este motivul care l-a determinat pe nepotul lui Konrad Adenauer, unul dintre părinţii fondatori ai ideii Europei comunitare, să părăsească CDU (Uniunea Creştin Democrată). Într-un interviu pentru EUobserver, Stephan Werhahn, nepotul marelui om politic german, critică ideea cancelarului de a menţine ţările zonei euro, cu orice cost, în uniunea monetară.

Avocat şi consilier de investiţii, nepotul de 59 de ani al lui Konrad Adenauer spune că a fost revoltat în 2010 când Angela Merkel  a decis salvarea Greciei, chiar dacă tratatele UE conţin o clauză expresă ca acest să nu se întâmple.

"Ca membru al CDU şi nepot al lui Adenauer, am fost realmente preocupat că situaţia asta nu poate continua, că Europa se va prăbuşi dacă ţările cu probleme sunt obligate să păstreze euro, în loc să li se permită să iasă din zona euro şi să-şi devalorizeze moneda", a spus Werhahn.

Din cauza divergenţei de idei cu liderul partidului, Stephan Werhahn a părăsit formaţiunea politică fondată de propriul bunic. "Merkel  trece peste toţi precum un compresor care nivelează şoseaua. Oricine are o opinie diferită este supus unor atacuri personale, unii chiar s-au îmbolnăvit din cauza asta", spune oponentul cancelarului.

Criticile lui vin doar cu o zi înainte de inceperea lucrărilor anuale ale congresului CDU, un congres esenţial care stabileşte strategia în vederea alegerilor care vor avea loc în septembrie 2013. Cancelarul Angela Merkel vrea să obţină, în urma câştigării lor, un al treilea mandat.

"CDU a fost fondat de bunicul meu din cauză că partidele de centru nu erau în stare să guverneze. Acelaşi lucru se întâmplă acum cu CDU, a devenit o maşinărie birocratică. Însă partidul meu, FV (Free Voters) va schimba asta", îşi continuă el criticile.
Angela Merkel se bucură  însă de o bună imagine în ochii electoratului german. După şapte ani la conducerea celei mai mari economii europene, cancelarul german se bucură de un nivel de popularitate nemaiîntâlnit la niciunul dintre liderii postbelici.
"Poate că oamenii o plac încă pe Merkel, este muncitoare, prietenoasă şi drăguţă, dar nu privesc cu plăcere faptul că îşi asumă din ce în ce mai multe riscuri", crede politicianul german.

Merkel îşi adună trupele

Cancelarul german a dat deja tonul campaniei electorale. Ea se laudă că, sub conducerea ei, Germania are cea mai de succes guvernare de la reunificarea din 1990, afirmaţie susţinută de faptul că, în ciuda crizei economice în care se află vecinii săi, economia Germaniei este  mult deasupra linie de plutire.
De fapt, Merkel a devenit, în timpul crizei economice, Liderul european - nu degeaba Forbes a numit-o cea mai puternică femeie din lume în şase din cei şapte ani de când este la conducerea Germaniei. Numai că numele ei a devenit şi sinonim cu austeritatea. Modul ei de a trata lucrurile i-au adus şi o mare popularitate în rândul germanilor. 68% dintre ei o apreciază pe Merkel.

Fără concurent la conducerea partidului, la cei 58 de ani ai săi, Angela Merkel ar trebui să fie realeasă într-un mod triumfal ca lider. Singura necunoscută este dacă îşi va bate propriul record: la alegerile din 2010, a obţinut 90,4% din voturi. Scorul însă va fi acum cu atât mai important în vederea alegerilor din 22 septembrie 2013.

Lider puternic, coaliţie în declin

Chiar dacă Angela Merkel stă bine în sondaje, partidul său nu se bucură de aceeaşi simpatie, iar aliaţii liberali, FDP, nu par nici ei să se simtă bine.

În sondaje, CDU şi FDP nu au majoritatea necesară pentru refacerea coaliţiei. Conservatorii sunt creditaţi cu 37-39% din preferinţele de vot, în timp ce liberalii, cu cele 4 procente din acest moment, riscă să nu atingă pragul electoral de 5% necesar intrării în Bundestag.
 De la legislativele din 2009, coaliţia de guvernământ a pierdut bastionul istoric Baden-Wurtenberg, unul din landurile bogate ale Germaniei. Un eşec a avut şi în Rhenania de Nord-Westfalia, cel mai populat land, cu 18 milioane de locuitori, o înfrângere pe care Merkel a catalogat-o "dureroasă şi amară".

Coaliţia nu mai deţine majoritatea în Bundestar, camera superioară a legislativului, unde sunt reprezentate landurile. În plus, conservatorii au pierdut în alegerile locale marele port din nord, Hamburg, dar şi capitala financiară, Frankfurt, precum si oraşul Stuttgart. Doar unul dintre primele zece oraşe germane mai este condus de un conservator, iar acesta este Düsseldorf.

Prin urmare, bătălia se anunţă dură pentru Angela Merkel şi partidul ei. Iar înrăutăţirea situaţiei economice din zona euro, aflată din nou în recesiune potrivit ultimelor date statistice, şi care va avea efecte şi asupra economiei germane nu par să o ajute.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani