NATO îşi va spori prezenţa în România, a anunţat secretarul general al Alianţei. Aproximativ 5.000 de soldaţi ar putea fi staţionaţi în ţara noastră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg Foto: Hepta/Mediafax

NATO îşi va spori prezenţa în România, ca parte a măsurilor de reasigurare care sunt luate de către Alianţa Nord-Atlantică în semn de răspuns la acţiunile Rusiei din Ucraina, transmit agenţiile internaţionale de presă.

„Ţările noastre se confruntă cu provocări fără precedent privind securitatea“, a declarat presei, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, înaintea unei reuniuni a miniştrilor apărării din statele membre.

„Vom lua măsuri privind o prezenţă corespunzătoare pentru regiunea de sud-est, cu elemente terestre construite în jurul unei brigăzi multinaţionale“, a adăugat şeful Alianţei Nord-Atlantice.

Potrivit lui, România s-a oferit să pună la dispoziţie o bază pentru această brigadă, care ar avea în jur de 5.000 de militari şi care „ar organiza şi facilita activităţile NATO în regiune în privinţa exerciţiilor şi a măsurilor de asigurare“, notează DPA, preluată de agerpres.ro. Conform sursei citate, România ar urma să conducă această brigadă.

Secretarul general al NATO a adăugat că propunerea României este discutată, iar detaliile „vor fi decise mai târziu“.

Premierul român Dacian Cioloş a cerut în trecut o „prezenţă extinsă a NATO“ la Marea Neagră. Şi Bulgaria a făcut o solicitare similară, notează Reuters.

NATO depune eforturi pentru a-şi consolida întreg flancul estic, statele sale membre din regiune simţindu-se ameninţate în urma anexării de către Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea şi a sprijinului Moscovei pentru separatiştii din estul Ucrainei.

Miniştrii apărării din NATO ar urma de asemenea să pregătească terenul pentru desfăşurarea a patru batalioane în Polonia şi în cele trei ţări baltice - Estonia, Letonia şi Lituania. Deciziile finale sunt aşteptate la summitul liderilor din Alianţă care va avea loc în luna iulie la Varşovia.

Măsurile vor amplifica cel mai probabil tensiunile cu Rusia, care a avertizat în mod repetat că extinderea NATO spre Est reprezintă o ameninţare la adresa securităţii sale naţionale.

„Nu căutăm o confruntare cu Rusia, nu vrem un nou Război Rece“, a spus Stoltenberg, potrivit Reuters. „NATO va continua să îşi protejeze şi să îşi apere toţi aliaţii în faţa oricărei ameninţări“, a adăugat el.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?