Video Momentul în care mercenarii Wagner își pun steagul pe monumentul din Bahmut dedicat tancului sovietic T-34 VIDEO

0
Publicat:

Luptătorii Wagner au fost văzuți plantând steagul grupului de mercenari ruși pe monumentul unui tanc T-34 în partea de est a orașului Bahmut, notează CNN. 

Imaginile arată patru luptători care aleargă spre monument. Aceștia au dat jos un steag ucrainean care era montat pe țeava tancului și au plantat steagul grupului Wagner pe partea de sus a tancului. 

Luptătorii sunt apoi văzuți ținându-și armele în aer și dând foc steagului ucrainean.

T-34 a fost un tanc folosit de forțele sovietice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar monumentul este dedicat forțelor care au eliberat orașul de Germania nazistă.

Momentul în care mercenarii Wagner ancorează steagul FOTO Captură video

Acesta este situat la 500 de metri (peste 546 de metri) de râul Bakhmutova, ceea ce sugerează că forțele ucrainene s-ar fi retras din partea de est a Bahmutului, consolidându-și pozițiile la vest de râu.

Șeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, se plânge din nou de întârzieri în aprovizionarea cu muniții a companiei sale militare. El avertizează chiar cu retragerea mercenarilor săi din bătălia pentru Bahmut.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”