Moldova: "Troica" comunistă ucidea zilnic până la 300 de oameni

Până la 300 de persoane au fost împuşcate zilnic în Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM), la ordinul „troicii” comuniste instituite de Moscova, formată din ministrul de Interne, procurorul general şi primul secretar al Partidului Comunist.

Potrivit unor documente găsite în arhiva Ministerului Afacerilor Interne, de către Comisia pentru condamnarea regimului comunist., era suficient ca o persoană să fie antipatică vreunui membru al „troicii” respective, şi soarta ei era pecetluită, relatează Timpul şu Unimedia în ediţiile online.

Troicile NKVD au fost, în istoria sovietică, comisii formate din trei persoane însărcinate cu ceeea ce se numeşte astăzi pedapsa extrajudiciară. Troicile au fost introduse ca un organ paralel cu sistemul oficial legal pentru pedepsirea rapidă a elementelor antisovietice.

Referindu-se la arhivele ministerului de interne, membrii comisiei spun că au descoperit până în acest moment zeci de dosare şi procese verbale ale Troicii Speciale. “Potrivit datelor, majoritatea verdictelor Troicii Speciale din RASSM se terminau cu sintagma – Rastreleati (împuşcat). Foarte puţine dosare din cele care au ajuns pe masa troicii speciale au avut altă concluzie decât cea menţionată mai sus. Există procese verbale care arată că aceste şedinţe ale Troicii puteau avea loc de 2-3 ori pe zi, iar în cadrul lor peste 200-300 de persoane erau condamnate extrajudiciar la moarte”, a precizat Gheorghe Cojocaru, preşedintele comisiei pentru studierea crimelor comunismului.

Provenienţa socială a celor condamnaţi era variantă. "Aceştia erau în special din rândul ţăranilor simpli. Referitor la componenta etnică, o estimare arată că jumătate erau moldoveni de origine românească. Restul erau de origine ucraineană, ruşi, chiar şi găgăuzi. Noi nu suntem de acord ca aceştia să fie numiţi trădători. Ei au fost mai degrabă victime ale timpului în care au trăit”, au mai precizat membrii comisiei de condamndarea a crimelor regimului totalitar comunist.

Astfel, istoricii au găsit mai multe procese-verbale, în care „troica” îşi formula capetele de acuzare. În dosarul lui Procofie Deordiţă, din Coşniţa, împuşcat la 3 octombrie 1937, citim următoarele: „În 1920-1924 s-a ocupat de contrabandă şi trecere ilegală pe teritoriul României. În 1930 a fost deschiaburit şi deportat în Siberia. S-a întors acasă ilegal. O perioadă a locuit în Grigoriopol, având acte false. Nu ieşea la muncă în colhoz şi visa să fugă în România, unde locuia un frate de al său, fugar şi el”.

În aceeaşi perioadă a fost împuşcat şi Alexei Bogdan din Grigoriopol, şi acesta calificat „fost chiabur”. „În 1920 Bogdan a fost deschiaburit şi urma să fie deportat, dar a fugit. Critica activităţile organizatorice din localitate. A format un grup care se opunea închiderii bisericilor”. Ivan Işenco a fost împuşcat pentru că „a participat la protestele femeilor care doreau să împartă proprietatea colhozului, vorbea urât despre puterea sovietică, spunea că în colhoz e muncă silnică şi că oamenii sunt exploataţi. Are rude în România şi avea părere bună despre Germania fascistă, spunând că este cea mai dezvoltată ţară din punct de vedere cultural”.

Şi ruşii şi moldovenii au suferit în egală măsură

Vicepreşedintele comisiei pentru condamnarea crimelor regimului totalitar comunist,  Igor Caşu, a afirmat că "şi ruşii şi moldovenii români au suferit în egală măsură de pe urma activităţii regimului comunist totalitar. Totodată, este necesar să facem precizarea că românii moldoveni aveau încă un cap de acuzare datorită naţionalismului de care dădeau dovadă”.

Acesta a mai afirmat că în urma datelor obţinute se confirmă faptul că "în anul 1941 de pe teritoriul R. Moldova de acum au fost deportate 20 mii de persoane, în timp ce în anul 1949 – cca 36 mii de persoane. Totodată, avem şi acte care confirmă că cca 95 mii de persoane au fost deportate în total în acea perioadă".

Totodată, istoricul Elena Postică a spus că echipa de istorici studiază, în prezent, şi mişcarea de rezistenţă anticomunistă din Basarabia în perioada postbelică. E vorba de protestele studenţilor şi intelectualilor din anii ’70, care s-au ridicat pentru apărarea valorilor naţionale şi au avut de suferit. Membrii comisiei aşteaptă să le fie permis accesul şi în arhiva Serviciului de Informaţii şi Securitate pentru a descoperi cazurile când oameni sănătoşi erau închişi la psihiatrie, în  perioada anilor ’80, pentru că au avut curajul să se împotrivească regimului totalitar.

Autorităţile moldovene au aprobat săptămâna trecută desecretizarea arhivelor din perioada anilor 1974-1984 şi 1985-1991.

RASS Moldovenească (Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, RASSM) a fost o entitate teritorială "autonomă" creată de autorităţile sovietice în componenţa Ucrainei la 12 octombrie 1924. Cuprindea raioanele transnistrene de astăzi ale Republicii Moldova, plus raioanele Balta, Bârzula, Ocnele Roşii, Kodîma, Kotovsk, Crutîi, Pesceana şi Ananiev din actuala regiune Odesa din Ucraina.

În 1940, Uniunea Sovietică a anexat Basarabia, în acel moment parte a României, iar pe 2 august a fost proclamată RSS Moldovenească, în componenţa căreia a intrat partea vestică a RASS Moldoveneşti şi cea mai mare parte a Moldovei dintre Prut şi Nistru. Partea răsăriteană a RASSM, inclusiv prima ei capitală, Balta, a devenit parte a RSS Ucraineană, în cadrul căreia minoritarii români şi-a pierdut statutul de autonomie şi orice drepturi lingvistice.