Ministrul german de Interne respinge generalizarea schimbului de informaţii în UE şi îşi manifestă neîncrederea în unele state

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul german de Interne, Thomas de Maizière, nu este de acord cu instituirea unui schimb automat şi general de informaţii între forţele de securitate ale statelor Uniunii Europene, fiind însă în favoarea unei consolidări a cooperării în acest domeniu în vederea combaterii terorismului.

Într-un interviu acordat publicaţiei germane „Die Zeit“, care va fi publicat integral joi, Thomas de Maizière îşi expune propunerile pe care le va avansa celorlalte state membre ale blocului comunitar pentru consolidarea securităţii după atentatul comis de un tunisian în luna decembrie la un târg de Crăciun la Berlin.

„În principiu, nu ar trebui să fie o formă de cooperare generală la toate capitolele. Trebuie analizat bine pentru fiecare capitol“, a afirmat oficialul german.

În opinia sa, nu ar fi bine ca astfel de schimburi să fie generalizate din cauza incertitudinii privind modul în care unele ţări, cum ar fi Polonia sau Ungaria, vor folosi informaţiile furnizate de Germania.

Totuşi, el admite că „în mod evident, schimbul de informaţii pe plan european şi internaţional rămâne un principiu de bază mai ales în lupta împotriva terorismului internaţional“.

Pe de altă parte, ministrul german de Interne şi-a susţinut propunerea de centralizare a serviciilor secrete ale Germaniei, pentru a spori astfel eficienţa luptei antiteroriste, notează Agerpres în pagina sa electronică.

Thomas de Maizière a respins totodată criticile care califică drept excesive planurile sale de consolidare a securităţii în Germania, dând exemplul „mentalităţii“ israeliene, care arată că „poţi trăi ca o democraţie şi în acelaşi timp să fii pregătit să te aperi“.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!