Miniștrii de finanțe din zona euro discută intens situația din Grecia și din Italia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei 17 miniștri de finanțe ai statelor din zona euro s-au întâlnit astăzi (11 iulie) pentru a discuta ce opțiuni există pentru a salva economia Greciei, după ce aceasta s-a adâncit în cea mai mare criză financiară din istoria zonei euro. De data aceasta, pe masa de discuții se află și Italia.

Miniștrii de finanțe au anunțat că vor încerca să găsească modalități de a convinge sectorul privat să contribuie la costurile necesare în eforturile de salvare a economiei Greciei.

Grecia a încheiat anul 2010 cu o datorie publică de 330 miliarde euro sau 143% din PIB, iar premierul grec Georgios Papandreou trece deja prin dificultăți cauzate de măsurile dure de austeritate la care a trebuit să înhame țara.

În 2011, Papandreou a redus cheltuielile publice cu 6,4 miliarde de euro, urmând să reducă în continuare plățile, până în 2015, cu încă 22 miliarde de euro. Anul acesta, premierul grec și-a propus să reducă deficitul bugetar până la 7,5% din producţia economică - în 2015, speră acesta, deficitul va fi de doar 1% din producția economică anuală.

O lovitură pentru Italia

Italia, a treia cea mai mare economie din zona euro, se află în miezul discuțiilor de la consiliul ECOFIN de luni (11 iulie). 

Băncile italiene, inclusiv UniCredit SpA (UCG) şi Intesa Sanpaolo SpA (ISP), prezente și în România, au scăzut puternic în Milano, pe 24 iunie, de teama crizei datoriilor din zona euro și posibilitatea ca Italia să fie atrasă în abisul datoriilor suverane.

"În Italia există o legătură contagioasă pueternică între datoriile statului și riscurile bancare. din cauza datoriei publice crescute şi pentru că băncile deţin o cantitate importantă de obligatiuni suverane," a declarat Lorenzo Bini Smaghi, membru al Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene.

Smaghi a mai spus că băncile italiene au fost subcapitalizate în comparaţie cu cele din restul Europei şi a cerut acestora să strângă mai mulţi bani cât mai repede posibil.

Fragilitatea băncilor din Italia se discută în aceeași săptămână în care Autoritatea Bancară Europeană publică rezultatele testelor de stres a 91 de bănci din zona euro. Vineri (15 iulie), băncile care au picat testele sau au avut rezultate foarte slabe vor primi și o listă de măsuri care trebuie luate pentru a-și sprijini capitalul. Băncile vor trebui să demonstreze că pot menţine o rată de capital de bază de cel puţin 5 la sută pentru a putea trece peste diferite şocuri ale pieţei financiare.

"Creditorii ţării vor trece testele de stres europene cu marje semnificative," a spus guvernatorul Băncii Italiei și viitorul președinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi.

Mai multe pentru tine:
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă