Merkel pledează pentru „statul social“, cu beneficii pentru vârstnici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a prezentat, miercuri, proiectele Guvernului său, acordând prioritate principiului "dreptăţii sociale", în special prin îmbunătăţirea sistemului pensiilor şi prin introducerea salariului minim pe economie, elemente menite să consolideze statul asistenţial. C

Într-un discurs de aproximativ o oră rostit în Parlament, cancelarul a prezentat priorităţile celui de-al treilea guvern pe care îl va conduce, rezultatul coaliţiei Uniunii Creştin-Democrate cu social-democraţii.

„Noul Guvern va pune oamenii în centrul acţiunilor sale", a afirmat Merkel, conform AFP, enumerând proiecte precum reforma pensiilor, introducerea salariului minim, dubla naţionalitate, ameliorarea sistemului energetic.

Cancelarul conservator a făcut referire de mai multe ori la conceptul "economiei sociale de piaţă", care îmbină libertatea antreprenorială cu elemente ale unui stat asistenţial puternic.

Reforma sistemului pensiilor va costa 60 de miliarde de euro până în anul 2025, însă Merkel a oferit argumente care ţin de "umanitate".

„Umanitatea unei societăţi se manifestă în modul în care sunt trataţi cei mai slabi, vârstnicii şi bolnavii", a subliniat Merkel.

Cancelarul Germaniei vrea să „corecteze" derivele apărute pe piaţa germană a muncii

Cancelarul german Angela Merkel a anunţat că Guvernul său va căuta să „corecteze" derivele apărute pe piaţa germană a muncii.

Recunoscând existenţa unei „feţe sumbre" a reformelor, necesare în opinia sa, efectuate de către guverne precedente cu scopul flexibilizării pieţei muncii, Merkel a declarat că marea coaliţie va „continua să aducă măsuri de corecţie", anunţând introducerea unui salariu minim de 8,50 euro în ţară, de la începutul lui 2015.

„Nicio persoană care are inimă nu poate să respingă ideea unui salariu minim. (Însă) fiecare persoană care are inimă trebuie să se asigure că aspiraţia legitimă la o remuneraţie decentă nu conduce către şomajul oamenilor care au (deja) un loc de muncă", a declarat ea, foarte aplaudată.

„Flexibilizarea inevitabilă la nivelul dreptului muncii a condus la noi posibilităţi de abuz", a mai declarat ea. Cancelarul a afirmat că Guvernul precedent, pe care l-a condus, format împreună cu aliaţii săi liberali, a „corectat unele dintre ele", dar că Guvernul său de mare coaliţie (conservatori şi social-democraţi) va „aduce noi corecţii".

În afară de salariul minim, ea a citat limita perioadei de muncă „interimare" la cel mult 18 luni şi o viitoare obligaţie de a plăti persoanele aflate în această perioadă la acelaşi nivel cu salariaţii care dispun de un contract pe termen lung.

Germania a fost criticată în mod frecvent pe scena internaţională pentru că a strâns prea mult cureaua în ultimii ani. Măsurile cu caracter social se află în centrul contractului de coaliţie, semnat în decembrie de către conservatorii lui Merkel cu social-democraţii vicecancelarului Sigmar Gabriel.

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur