Marea Britanie respinge cererea de extrădare a lui Julian Assange în Statele Unite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Julian Assange FOTO Arhivă

Justiţia britanică a respins luni cererea de extrădare a fondatorul WikiLeaks Julian Assange în Statele Unite, pentru a fi judecat cu privire la spionaj şi conspiraţie în vederea pătrunderii în computere guvernamentale, relatează Reuters.

Judecătoarea Vanessa Baraitser îşi motivează respingerea cererii prin faptul că Julian Assange s-ar putea sinucide în cazul în care ar fi extrădat.

Această hotărâre poate fi atacată în apel.

Avocata Stella Moris, cu care Julian Assange are doi copii din perioada în care era refugiat în sediul Ambasadei Ecuadorului la Londra, s-a prezentat la tribunal fără să facă declaraţii.

Într-un interviu publicat duminică în revista germană „Der Spiegel”, ea aprecia că situaţia în închisoarea de maximă securitate Belmarsh, în care Julian Assange este încarcerat, „nu se compară cu condiţiile de detenţie la care ar fi supus în Statele Unite, în cazul unei extrădări”.

Anterior, psihiatrul Michael Kopelman spunea despre Assange, în vârstă de 49 de ani, că suferă de „depresie severă” şi manifestă „tendinţe sinucigaşe”.

Pulsiunile sinucigaşe ale lui Assange „provin din factori clinici, dar iminenţa extrădării este cea care va declanşa tentativa”, a avertizat psihiatrul, apreciind că starea acestuia „se va deteriora în mod considerabil” dacă acesta va fi transferat în Statele Unite.

Julian Assange a fost arestat în aprilie 2019, după ce a stat şapte ani în Ambasada Ecuadorului, unde s-a refugiat în urma încălcării condiţiilor eliberării sale sub cauţiune, temându-se de o extrădare către Statele Unite.

Fondatorul WikiLeaks a fost inculpat în Statele Unite de spionaj şi riscă 175 de ani de închisoare, cu privire la faptul că a difuzat, începând din 2010, peste 700.000 de documente clasificate despre activităţile militare şi diplomatice americane, mai ales în Irak şi Afganistan.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două