Marea Britanie nu va prelungi restricţiile impuse românilor, dar va limita abuzurile în sistemul UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Theresa May, ministrul britanic de Interne

Marea Britanie nu poate extinde după anul 2013 restricţiile pe piaţa muncii impuse românilor şi bulgarilor, explică ministrul britanic de Interne, Theresa May, precizând însă că Londra se consultă cu alte capitale europene pentru evitarea abuzurilor în sistemul liberei circulaţii în cadrul UE.

Cetăţenii români şi bulgari vor putea lucra fără restricţii în Marea Britanie începând de la sfârşitul anului 2013, confirmă ministrul de Interne Theresa May, precizând, într-un interviu acordat BBC, că nu se poate face nimic pentru prelungirea restricţiilor, dar speră să poată limita impactul acestei situaţii asupra economiei, relatează Mediafax.

"Nu mai avem posibilitatea impunerii de măsuri tranzitorii. Măsurile tranzitorii expiră în decembrie 2013", a spus Theresa May, precizând că o prelungire a restricţiilor ar presupune anularea prevederilor acordurilor semnate cu România şi Bulgaria în momentul aderării acestor state la Uniunea Europeană.

Restricţiile pe piaţa muncii impuse în anul 2005 pentru protejarea locurilor de muncă britanice vor expira în decembrie 2013. Partidul Laburist (de opoziţie) a anunţat că va susţine orice măsuri de prelungire a restricţiilor.

Dar Theresa May a explicat că prelungirea restricţiilor este imposibilă în contextul acordurilor europene, exprimând însă speranţa că pot fi luate măsuri pentru limitarea impactului asupra economiei britanice. Guvernul britanic intenţionează să limiteze accesul imigranţilor la sistemul de asistenţă socială şi la sistemul de sănătate. În plus, Marea Britanie se consultă cu alte state europene pentru posibila limitare a liberei circulaţii în cadrul spaţiului european, multe ţări membre UE find preocupate de căsătoriile din interes şi de alte abuzuri asupra sistemului.

De asemenea, problema liberei circulaţii va fi parte a planului ministrului de Externe, William Hague, de revizuire a relaţiei Marii Britanii cu Uniunea Europeană. Marea Britanie este implicată într-o amplă dispută legală cu Uniunea Europeană din cauza limitărilor impuse acordării de asistenţă socială imigranţilor. În plus, Marea Britanie doreşte reconfigurarea prerogativelor de suveranitate în relaţia cu Uniunea Europeană.

Pe fondul polemicilor, ziarul The Sun a avertizat că un val de imigranţi români şi bulgari ameninţă Marea Britanie, exercitând presiuni asupra pieţei locurilor de muncă. Conform legislaţiei Uniunii Europene, peste 29 de milioane de cetăţeni români şi bulgari vor avea dreptul din 2014 să lucreze în Marea Britanie, reaminteşte The Sun. "Mulţi români şi bulgari deja pot veni în Marea Britanie dacă pot garanta că au obţinut un contract de lucru. Însă mulţi vin deja pentru a lucra ilegal", atrage atenţia publicaţia britanică. Un muncitor român, Vasile Parafeni, în vârstă de 36 de ani, câştigă 130 de lire (160 de euro) pe zi în Marea Britanie. "Toţi prietenii mei vor veni aici în 2014. De ce nu?", le-a spus el reporterilor The Sun, publicaţia notând că sute de români şi bulgari lucrează ilegal pe şantiere din Marea Britanie în timp ce mulţi britanici nu găsesc locuri de muncă din cauza crizei.

Mai multe pentru tine:
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile