Marea Britanie, în faţa unui colaps economic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Economiştii se tem că regatul va ajunge în situaţia umilitoare din 1976, când a fost salvat de FMI. În timp ce lira sterlină a scăzut sub pragul psihologic de un euro, situaţia începe să semene cu trauma trăită de britanici în 1976.

Declinul lirei sterline la o valoare sub cea a euro, după taxele de comision, este văzut de economişti şi de politicienii din opoziţie drept un prag psihologic important şi drept o dovadă a scăderii încrederii în economia britanică pe pieţele financiare globale.

Această situaţie începe să evoce coşmarul din 1976, când a fost nevoie de intervenţia FMI pentru a salva economia. “O întreagă generaţie de britanici a fost marcată atunci pe viaţă.

Acum, când economia a intrat din nou în recesiune şi investitorii au abandonat lira sterlină, o altă generaţie ar putea trăi acelaşi traumatism”, scrie cotidianul francez “Le Monde”, care face o comparaţie a indicilor ce caracterizau situaţia economică de atunci şi de acum.

Deficit comercial dublu faţă de cel din 1976

În 1976, nevoia publică de finanţare se ridica la 9% din PIB. Pentru anul bugetar 2009-2010, previziunile arată o necesitate egală cu 8% din PIB, cifră care ar putea fi depăşită. În 1976, lira a pierdut o treime din valoarea sa, scăzând la 1,6 dolari.

Cam aceeaşi scădere a cunoscut-o şi acum faţă de dolar şi de euro. Situaţia îndatorării este similară. În 1976, datoria internă progresa în ritm asemănător celui de astăzi, adică 24% pe an.

Există însă şi diferenţe între cele două situaţii. În 1975, salariile creşteau cu 30% pe an, iar preţurile, cu 25% pe an, cifre de 10 ori mai mari decât cele actuale.

Dacă inflaţia nu este acum o problemă, balanţa comercială este una gravă. În 1976, deficitul curent atingea 1,7% din PIB, iar actualmente este de două ori mai mare.

Va rezista guvernul laburist?

Marea Britanie a acceptat în 1976 condiţii drastice impuse de FMI. Criza de atunci a discreditat guvernul laburist şi a permis ulterior alegerea lui Margaret Thatcher ca premier. Istoria s-ar putea repeta.

Fostul premier britanic John Major a criticat dur duminică măsurile economice recente ale lui Gordon Brown. În timp ce Marea Britanie se află în pragul primei recesiuni din ultimii 15 ani, pe care premierul Gordon Brown o explică prin criza creditelor imobiliare din SUA, John Major susţine că, “de fapt, recesiunea britanică este pe deplin rezultatul politicii naţionale”.

Guvernul Brown a creat un plan de stimulare a economiei în valoare de 20 de miliarde de lire (23 de miliarde de euro), finanţat printr-o creştere a împrumuturilor şi a impozitului pentru cei cu venituri mari, începând din 2011.

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani