Manfred Weber îi dă un ultimatum şi-i stabileşte trei condiţii lui Viktor Orban în vederea evitării unei excluderi din PPE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Manfred Weber FOTO EPA-EFE

Manfred Weber, capul de listă al dreptei în alegerile europene, îi cere lui Viktor Orban să-şi clarifice poziţia, luna aceasta, pentru a evita excluderea sa şi a formaţiunii sale din Partidul Popular European (PPE), în ediţia de miercuri a cotidianului Bild, relatează AFP.

Weber, un membru al Uniunii Social Creştine (CSU, conservatori bavarezi) şi candidat la preşedinţia Comisiei Europene (CE), intenţionează ”să facă o ultimă tentativă de a-l păstra pe Orban şi (partidul său) Fidesz în PPE”, însă el cere o ”clarificare luna aceasta”, care trebuie să respecte ”trei condiţii”, precizează el în tabloidul german.

Prima condiţie este ca ”Viktor Orban să înceteze imediat şi definitiv campania anti-Bruxelles a Guvernului său”.

Premierul populist ungar trebuie, de asemnea, potrivit lui Weber, ”să-şi ceară scuze celorlalte partide membre PPE”.

În fine, ”este esenţail ca Universitatea Europei Centrale (CEU) susţinută de către George Soros să poată rămâne durabil la Budapesta”, adaugă el.

Douăsprezece partide din cadrul PPE au cerut în mod oficial, luni, ”excluderea sau suspendarea” premierului populist ungar şi a Fidesz, iar o hotărâre cu privire la acest lucru urmează să fie luată la o reuniune PPE la 20 martie.

Orban a aprins fitilul în urmă cu aproximativ zece zile, prin lansarea unei virulente campanii împotriva preşedintelui Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker, un membru ca şi el al PPE.

Suveranistul ungar acuză Bruxellesul şi pe miliardarul şi filantropul american de origine ungară de susţinerea migraţiei, o temă pe care a transformat-o într-un subiect sensibil în Ungaria.

Juncker s-a pronunţat în mai multe rânduri în favoarea expulzării lui Orban şi a Fidesz din PPE.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”