MAE îşi menţine poziţia de nerecunoaştere a statalităţii Kosovo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

MAE continuă să-şi păstreze poziţia de nerecunoaştere a statalităţii Kosovo şi subliniază că CIJ a analizat, cu caracter limitativ, doar legalitatea actului de a face o declaraţie de independenţă, nu şi efectele juridice, adică problemele legate de constituirea unui nou stat.

"MAE apreciază necesară analiza în detaliu a Avizului, pentru a identifica în mod corect şi complet raţionamentul pe care s-a bazat instanţa de la Haga. Textul acestuia are un caracter complex, datorat multitudinii problemelor juridice analizate, precum şi modului în care a fost formulată întrebarea adresată Curţii."

"Partea română constată, în analiză preliminară, faptul că modalitatea formulării întrebării de către Adunarea Generală ONU nu a permis Curţii să abordeze problema pe fond. Astfel, Curtea a analizat, cu caracter limitativ, numai legalitatea actului propriu-zis de a face o declaraţie de independenţă, dar nu şi consecinţele juridice ale acesteia, adică problema legalităţii constituirii unui pretins nou stat", se arată într-un comunicat al MAE faţă de Avizul consultativ privind "Conformitatea cu dreptul internaţional a declaraţiei unilaterale de independenţă a instituţiilor provizorii de autoguvernare din Kosovo" al Curţii Internaţionale de Justiţie.

Potrivit sursei citate, CIJ a remarcat în aviz caracterul restrâns şi specific al întrebării, subliniind că aceasta nu s-a referit şi la consecinţele declaraţiei, la faptul dacă provincia Kosovo a dobândit sau nu statalitatea sau la validitatea sau efectele juridice ale recunoaşterii Kosovo de către acele state care au recunoscut provincia ca stat.

"Prin urmare, Curtea nu a mai examinat problema dacă declaraţia a condus sau nu la crearea legală a unui stat şi nici dacă dreptul internaţional conferă Kosovo un drept de a-şi declara independenţa sau un drept la secesiune. Curtea arată foarte clar că nu poate examina – pentru că se află în afara întrebării, aşa cum a fost formulată – aplicabilitatea dreptului la autodeterminare în cazul de faţă. MAE observă că această abordare limitativă este criticată de opiniile dizidente ataşate avizului. În aceste condiţii, MAE îşi reafirmă poziţia cunoscută cu privire la nerecunoaşterea statalităţii Kosovo, exprimată constant în ultimii ani", arată comunicatul.

MAE îşi exprimă speranţa în reluarea dialogului dintre Belgrad şi Priştina, în vederea identificării unei soluţii care să corespundă intereselor ambelor părţi şi care să vizeze stabilitatea şi perspectiva europeană a regiunii, informează  Mediafax.

Curtea Internaţională de Justiţie a decis că declaraţia de independenţă a Kosovo „nu a încălcat dreptul internaţional general“. SUA au cerut imediat ţărilor care nu au recunoscut încă statul kosovar, inclusiv României, să ţină cont de recomandarea CIJ şi să o facă acum.

Până în prezent, Kosovo, cu o populaţie de două milioane de locuitori, dintre care 90 la sută sunt albanezi, a fost recunoscut de 69 de ţări, între care Statele Unite şi 22 dintre cele 27 de state membre UE.

Mai multe pentru tine:
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?