Macron și Scholz se întâlnesc pentru a relansa motorul franco-german: Ce diferende există între cele două părți

0
Publicat:

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Olaf Scholz vor încerca, cu prilejul unui dejun de lucru pe care îl vor avea miercuri la Palatul Elysée, să relanseze cooperarea bilaterală, marcată de o serie de diferende, transmite AFP.

Emmanuel Macron (stânga) și Olaf Scholz FOTO EPA-EFE

„După schimburile de vederi de la Berlin din 3 octombrie şi în pregătirea Consiliului European din 20 octombrie, cei doi lideri vor continua discuţiile în materie de apărare, economie şi energie pentru a întări cooperările franco-germane”, a indicat marţi preşedinţia franceză.

Potrivit acesteia, Macron şi Scholz vor aborda „în special provocările comune cu care ţările noastre se vor confrunta în deceniul următor şi cea mai bună manieră de a le răspunde în mod unit şi solidar”.

Solidaritate europeană în faţa exploziei preţurilor la energie, armament european, energie nucleară, în niciunul din aceste domenii cooperarea nu mai funcţionează între primele două economii europene, presupuse a fi motorul Uniunii Europene, în aşa măsură încât consiliul de miniştri franco-german a trebuit să fie amânat cu câteva săptămâni.

În cele din urmă, el se va ţine la castelul Fontainebleau, în apropiere de Paris, şi va primul la care va participa Olaf Scholz în calitate de cancelar.

Berlinul promovează un proiect de scut anti-rachetă, mai ales cu o componentă israeliană, căruia vor să i se alăture 14 state europene, printre care Marea Britanie, ţările baltice, Ţările de Jos sau Finlanda. Criticând o „cursă a înarmării” pe continent, Parisul îşi apără propriul proiect, cu Italia.

Un alt punct de blocaj este viitorul avion de luptă european, proiect franco-german care pare să bată pasul pe loc, cu riscul ca proiectul britanic rival, Tempest, să ia avans.

La cel mai recent summit european, cei doi lideri au avut o întâlnire bilaterală şi au afişat o oarecare voinţă de conciliere. Macron a apreciat ulterior că întâlnirea „a permis să fie clarificate multe lucruri” şi că este „normal” să nu existe întotdeauna aceleaşi poziţii.

Potrivit Palatului Elysée, Macron şi Scholz vor aborda de asemenea „ultimele evoluţii” din războiul din Ucraina, „în continuare în acelaşi spirit de sprijin de neclintit faţă de Kiev”.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie