Macron i-a cerut lui Putin retragerea „armelor grele şi uşoare” de la Zaporojie

0
Publicat:

Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a transmis omologului său rus Vladimir Putin că „ocupaţia rusă se află la originea riscurilor” la care este expusă centrala nucleară ucraineană Zaporojie şi i-a cerut să retragă „armele grele şi uşoare”, a anunţat palatul Elysee, transmite AFP.

Macron şi Putin au discutat duminică despre centrala nucleară Zaporojie, Foto: Arhivă Adevărul

Macron „va rămâne în contact” cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, precum şi cu directorul general al AIEA, Rafael Grossi, „şi va rediscuta” cu Putin „în zilele următoare pentru găsirea unui acord care să garanteze securitatea centralei”, a adăugat preşedinţia franceză într-un comunicat, informează Agerpres.

Oficialul a condamnat de asemenea „continuarea operaţiunilor militare ruse din Ucraina şi a reamintit cerinţa ca acestea să înceteze cât mai curând, să se lanseze negocieri şi să fie restabilite suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei”, conform aceluiaşi comunicat.

Potrivit datelor transmise de Reuters şi AFP, preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său francez Emmanuel Macron au discutat duminică despre situaţia de securitate de la centrala nucleară Zaporojie din Ucraina.

Cei doi lideri, care au avut o convorbire telefonică, s-au declarat pregătiţi pentru o ,,interacţiune nepolitizată" în această problemă, cu participarea Agenţiei internaţionale pentru energia atomică (AIEA), conform unui comunicat postat pe site-ul Kremlinului.

Vladimir Putin a denunţat din nou cu această ocazie livrările de arme occidentale către regimul de la Kiev, utilizate, potrivit lui, la ,,bombardamente masive asupra unor infrastructuri civile din oraşele din Donbas", a consemnat AFP.

Putin şi Macron au mai discutat la telefon pe 19 august în legătură cu acest subiect.

Discuţia de duminică a avut loc la iniţiativa preşedintelui francez, conform Kremlinului.

Energoatom, operatorul ucrainean al centralei (ZNPP), a anunţat duminică, într-un comunicat de presă, că operaţiunile la centrală au fost oprite complet ca măsură de siguranţă.

Centrala ,,este oprită complet", după ce Energoatom a deconectat unitatea şase de la reţeaua de alimentare cu energie electrică la ora 3:41 (00:41 GMT).

,,Se fac pregătiri pentru răcirea sa şi transferul în starea de răcire", a adăugat Energoatom.

Compania a menţionat că sâmbătă a readus la capacitate operaţională conexiunea la sistemul electric, despre care a spus că a fost afectată de bombardamentele ruse, permiţând centralei să fie alimentată de la sistemul energetic ucrainean.

Rusia şi Ucraina s-au acuzat reciproc de bombardamente în proximitatea centralei şi în perimetrul ei, ceea ce creşte riscul producerii unei catastrofe nucleare. Trupele ruse au preluat controlul asupra acestei centrale - cea mai mare din Europa - la scurt timp după declanşarea invaziei în 24 februarie, uzina fiind operată în continuare de tehnicieni ucraineni. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut demilitarizarea zonei din jurul centralei.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE