Lufthansa va anula vineri circa 1.200 de zboruri. Printre ele se află şi 14 curse din şi spre România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 1.000 de zboruri Luftansa vor fi anulate FOTO Reuters

Lufthansa, cel mai mare operator de zbor din Germania, a anunţat că va anula două treimi dintre cele 1.800 de zboruri programate pentru vineri, după ce reprezentanţii sindicatului german UFO al personalului de bord au anunţat că activitatea va fi întreruptă pentru 24 de ore, la şase mari aeroporturi.

Greva a fost anunţată miercuri seară, la o zi după ce activitatea a fost oprită timp de opt ore, pe trei aeroporturi principale germane. Peste 350 de zboruri au fost anulate atunci şi 43.000 de pasageri au fost afectaţi.

Greva de vineri va afecta Frankfurt, Berlin, Hamburg, München, Düsseldorf şi Stuttgart, se arată pe site-ul Uniunii care reprezintă 12.000 de însoţitori de zbor.

Noi încă mai sperăm că este posibil să evităm greva şi să ne întoarcem la masa negocierilor. Anulăm două treimi dintre zboruri astfel încât clienţii noştri să poate găsi alternative. Este important să-i informăm cât mai devreme“, a declarat un purtător de cuvânt al Lufthansa pentru AFP, adăugând că informaţii suplimentare pot fi găsite pe site-ul companiei.

Printre cursele anulate de operatorul german se numără şi câteva din România. Este vorba despre următoarele zboruri:

România - Germania                                         Germania - România

- 6:10 Bucureşti - Frankfurt                            - 9:20 München - Bucureşti

- 6:55 Bucureşti - München                            - 10:10 Frankfurt - Bucureşti

- 12:55 Bucureşti - München                          - 13.30 München - Bucureşti

- 14:20 Bucureşti - Frankfurt                          - 13.55 Frankfurt - Bucureşti

- 17:10 Bucureşti - München                         - 15:35 München - Bucureşti

- 18:00 Bucureşti - Frankfurt                          - 20:35 Frankfurt - Bucureşti

- 19.10 Bucureşti - München                         - 21.25 München - Bucureşti

Pasagerii care aveau bilete pentru cursele din interiorul Germaniei au posibilitatea de a primi vouchere pentru tren.

De mai bine de un an, sindicatul solicită îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru personalul de cabină, în special o creştere cu 5% a salariului, aplicată retroactiv începând cu data de 1 ianuarie 2012, după ce timp de trei ani aceste salarii au stagnat.

Câţiva analişti au estimat că aceste greve ar putea costa Lufthansa 50 de milioane de euro pe zi, deşi impactul ar putea fi redus de reprogramarea unora dintre călătorii la alte companii ale sale, Swiss Airlines sau Austrian Airlines.

Reprezentanţii companiei germane sunt hotărâţi să nu cedeze presiunii angajaţilor, în contextul în care încearcă să reducă din costuri, strategie care face parte din planul de a îmbunătăţi câştigurile anuale cu 1,5 miliarde de euro până în 2014.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare