Liderii UE vor discuta despre emiterea unor paşapoarte de vaccinare pentru resuscitarea turismului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

Liderii Uniunii Europene se vor pune de acord joi în privinţa emiterii unor unor paşapoarte de vaccinare pentru cetăţenii statelor membre care s-au vaccinat împotriva Covid-19, în contextul presiunii statelor din sud care vor să salveze sezonul turistic de vară.

. Unele ţări consideră însă premature sau potenţial discriminatorii aceste acte, în timp ce persistă multe neclarităţi legale sau sanitare legate de persoanele presupus imune la virus.

Spania şi Grecia, fac demersuri pentru adoptarea unui paşaport valabil la nivelul UE pentru persoanele care s-au vaccinat, astfel încât ele să poată călători din nou fără restricţii.

Chiar dacă statele membre sunt de acord că varianta unui paşaport de vaccinare este corectă şi binevenită încă este de lucru în privinţa detaliilor, şi anume dacă certificatul să fie în format digital, dacă să fie acceptat la nivel global şi în ce stadiu al vaccinării, în general în doi paşi, ar trebui emis, scrie Reuters, citat de Agerpres.

„Facem apel ca munca să continue asupra unei abordări comune a certificatelor de vaccinare”, se menţionează într-un draft de concluzii al summitului UE prin videoconferinţă consultat de Reuters, fără a avansa un calendar privind obţinerea de rezultate concrete, relatează Digi 24.

Există însă multe neclarităţi, inclusiv legale, legate de călătoria în baza unor asemenea documente, în special pentru cei încă nevaccinaţi, care ar putea afirma că libertatea lor de mişcare a fost restricţionată nejustificat de listele de aşteptare de luni de zile.

În plus, există şi neclarităţi în privinţa posibilităţii transmiterii virusului de la cei vaccinaţi sau de la cei care au dobândit imunitate după infecţie şi dacă cei din urmă trebuie de asemenea să obţină aceste certificate.

„Sunt încă multe lucruri pe care nu le ştim. Avem nevoie de mai mult timp pentru a ajunge la o linie comună”, a declarat un oficial de rang înalt dintr-un stat UE, potrivit Reuters.

Unele ţări sudice vor putea stabili însă unele acorduri individual, în măsura în care deciziile la nivel UE ar putea întârzia.

Este cazul Greciei care în februarie a semnat un acord cu Israelul pentru relaxarea restricţiilor de călătorie pentru cei vaccinaţi.

Franţa, unde există un sentiment puternic împotriva vaccinurilor, spune însă că aceste certificate sunt premature, în timp ce Germania nu ar dori să-şi discrimineze sau să limiteze libertăţile oamenilor în funcţie de disponibilitatea de vaccinare.

„Atât timp cât numărul persoanelor vaccinate încă este mult mai mic decât al celor care aşteaptă vaccinare, statul nu trebuie să trateze diferit cele două grupuri. În plus, trebuie să se demonstreze clar dacă persoanele vaccinate nu mai sunt contagioase", a declarat cancelarul Germaniei, Angela Merkel, într-un interviu acordat publicaţiei Frankfurter Allgemeine Zeitung, potrivit Mediafax.

„În momentul actual, nu le putem oferi drepturi suplimentare persoanelor care au fost vaccinate în raport cu cei care nu au acces. Campania de vaccinare se derulează progresiv. Ar fi extrem de incorect şi paradoxal să le spunem persoanelor care nu sunt vaccinate că nu au dreptul să iasă ori să reia anumite activităţi”, a declarat Clément Beaune, secretarul de Stat francez pentru Afaceri Europene, pentru postul BFMTV.

Mai multe pentru tine:
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux