Liderii ţărilor din „formatul Normandia“ au convenit asupra desfăşurării unei misiuni poliţieneşti în regiunile separatiste din estul Ucrainei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Separatişti proruşi din Donbas FOTO Arhivă

Preşedinţii francez, rus, ucrainean şi cancelarul german au avut o discuţie telefonică în cursul căreia au reamintit „hotărârea“ lor de a pune în aplicare acordul de la Minsk, în timp ce violenţele continuă în estul Ucrainei, a anunţat Palatul Elysée, citat de AFP. Pe de altă parte, preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a declarat că urmează să înceapă discuţii în vederea desfăşurării unei misiuni poliţieneşti în regiunile Doneţk şi Lugansk.

François Hollande, Vladimir Putin, Petro Poroşenko şi Angela Merkel au „reamintit ataşamentul lor faţă de acordul de la Minsk“ care prevede o încetare a focului între forţele armate şi separatişti în estul Ucrainei, precum şi „hotărârea lor de a face totul pentru a fi aplicat integral cât mai repede posibil“, a precizat Palatul Elysée într-un comunicat, transmite agenţia France-Presse, citată de Agerpres.

Această convorbire în „format Normandia“ a avut loc în timp ce armata ucraineană a anunţat luni că un soldat ucrainean a fost ucis, iar alţi trei răniţi după un atac cu proiectile în Estul separatist al ţării, ultimul episod al violenţelor de pe linia de front, în pofida instaurării armistiţiului.

„Formatul Normandia“ a fost introdus de Franţa, Germania, Ucraina şi Rusia pentru a găsi o soluţie la chestiunea rebelilor proruşi din estul Ucrainei.

Cei patru lideri au insistat asupra importanţei punerii în aplicare a „tuturor măsurilor necesare pentru consolidarea armistiţiului, începând cu retragerea armelor şi planificarea dezangajării forţelor, ca şi eliberarea prizonierilor“, a subliniat Preşedinţia Franţei.

De asemenea, ei au revenit asupra „efortului depus în privinţa diferitelor chestiuni politice, trebuind să ducă în special la organizarea de alegeri locale în Donbas, cu respectarea legii ucrainene şi potrivit standardelor OSCE“, a adăugat Palatul Elysée.

La rândul său, Petro Poroşenko a declarat că „liderii Ucrainei, Franţei, Germaniei şi Rusiei şi-au exprimat sprijinul pentru desfăşurarea unei misiunii poliţieneşti în Donbas, sub egida OSCE“. Potrivit lui, consultări pe această temă urmează să înceapă în curând.

În plus, preşedintele Ucrainei a afirmat că  a cerut Rusiei să-şi retragă trupele din partea ocupată a Ucrainei şi să oprească furnizarea de noi arme şi mercenary.

Ucraina este afectată de doi ani de un conflict între armata sa şi rebelii separatişti proruşi. Potrivit Kievului şi occidentalilor, aceşti separatişti sunt sprijiniţi militar de Rusia, ceea ce Moscova dezminte.

Luptele din Ucraina s-au soldat cu aproape 9.300 de morţi şi peste 1,5 milioane de persoane deplasate începân din aprilie 2014.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică