Liderii europeni s-au reunit de urgență și cer un loc la masa negocierilor dintre Trump şi Putin privind Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii europeni au transmis un mesaj ferm după ce Donald Trump a anunţat că a discutat cu Vladimir Putin despre încetarea războiului din Ucraina: nicio înţelegere pentru pace nu poate fi durabilă fără participarea Europei la negocieri.

Vladimir Putin și Donald Trump se vor întâlni în Arabia Saudită/FOTO:EPA/EFE

Şapte ţări europene şi Comisia Europeană s-au reunit de urgenţă la Paris, după ce preşedintele american a declarat că el şi liderul rus sunt pregătiţi să înceapă imediat discuţiile pentru pace. Franţa, Germania, Marea Britanie, Polonia, Italia, Spania şi Ucraina au subliniat că viitorul securităţii europene nu poate fi decis fără ele, notează The Guardian.

Situaţia a devenit şi mai tensionată după ce secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a declarat la Bruxelles că revenirea Ucrainei la graniţele de dinainte de 2014 este "nerealistă" şi că aderarea ţării la NATO nu face parte din soluţia pentru încheierea războiului.

Noul secretar american al Apărării, Pete Hegseth, a folosit prima sa apariție pe scena internațională, pentru a face afirmații despre care experții spun că ar putea „zgudui” NATO, excluzând folosirea trupelor americane pentru a impune un potențial acord de pace în Ucraina, scrie The Times. Statele Unite nu consideră o eventuală aderare a Ucrainei la NATO ca fiind un rezultat realist al unei posibile încheieri negociate a războiului din Ucraina, a declarat Hegseth, în deschiderea unei întâlniri a grupului de contact care coordonează sprijinul militar pentru Ucraina, la Bruxelles.

În schimb, toate garanțiile de securitate ar trebui să fie susținute de „forțe europene și non-europene competente”, a precizat el, citat de NBC News. Linia de contact dintre Ucraina și Rusia ar trebui să fie supusă unui control internațional, a spus Hegseth și a adăugat că, „în cadrul garanțiilor de securitate nu vor fi dislocate trupe americane în Ucraina”, subliniind că SUA vor o „Ucraină suverană și prosperă”, însă Europa va trebui, totuşi, să ofere Kievului partea „covârșitoare” a viitorului ajutor. „Statele Unite rămân angajate în Alianță și în favoarea parteneriatului de apărare cu Europa, dar nu vor mai tolera o relație dezechilibrată, care să încurajeze dependența”, a avertizat Pete Hegseth, la Bruxelles.

Preşedintele ucrainean Zelenski a avertizat recent că Europa nu poate oferi garanţii reale de securitate fără implicarea SUA. El estimează că o forţă multinaţională de descurajare în Ucraina ar avea nevoie de 100.000-150.000 de militari după încetarea focului, mult sub numărul actual al trupelor ruseşti din teritoriile ocupate, care depăşeşte 600.000.

Casa Albă, prin vocea purtătorului de cuvânt Karoline Leavitt, a confirmat că nicio ţară europeană nu este implicată în prezent în negocierile de pace. Diplomaţii europeni consideră această excludere drept o „capitulare prematură" şi se tem că orice concesii făcute Rusiei ar putea încuraja Moscova să ceară şi mai mult.

Reprezentantul special al lui Trump pentru Ucraina şi Rusia vine în Europa

Reprezentantul special al preşedintelui american Donald Trump pentru Ucraina şi Rusia, generalul Keith Kellogg, a plecat spre Europa, a anunţat acesta pe X.

Kellogg a scris că se îndreaptă spre Europa pentru „a se întâlni cu aliaţi şi parteneri care sunt gata să colaboreze cu Statele Unite pentru a atinge obiectivul preşedintelui american de a pune capăt războiului din Ucraina şi de a restabili stabilitatea în Europa”.

„Aştept cu nerăbdare întâlniri rodnice, pentru a face lucrurile să avanseze rapid”, a scris el.

Departamentul de Stat al SUA a anunţat că Kellogg va vizita Germania, Belgia şi Ucraina între 13 şi 22 februarie.

În Ucraina, acesta urmează să se întâlnească cu oficiali guvernamentali şi persoane „care au îndurat cu curaj aproape trei ani de război”.

Miercuri, preşedintele Volodimir Zelenski a discutat la telefon cu Donald Trump, după ce liderul american vorbise în prealabil cu omologul rus depre necesitatea de a opri războiul şi a începe negocieri de pace. În aceeaşi zi, Scott Bessen, proaspăt numit secretar al Trezoreriei SUA, a venit la Kiev pentru a negocia utilizarea de către SUA a resurselor minerale ucrainene.

Trump și Putin se vor întâlni în Arabia Saudită

Preşedintele american Donald Trump anunţă miercuri că urmează să se întâlnească cu omologul său rus Vladimir Putin în Arabia Saudită, la puţin timp după ce a discutat la telefon cu acesta şi au convenit să lanseze ”imediat” negocieri prin care să pună capăt Războiului din Ucraina, relatează AFP.

Donald Trump a anunţat că vede ”o încetare a focului în Ucraina” ”într-un viitor nu prea îndepărtat” şi apreciază că o aderare a Ucrainei la NATO ”nu este realistă”.

Preşedintele american a subliniat că ”va trebui (să aibă loc) alegeri la un monment sau altul” în Ucraina.

Legea marţială instaurată în urma invaziei Ucrainei de către Rusia a antrenat o amânare a alegerilor, prevăzute iniţial în martie 2024.

Volodimir Zelenski se află la conducerea Ucrainei din mai 2019.

În urma unei convorbiri telefonice de o oră şi jumătate cu Vladimir Putin, Donald Trump a anunţat că ”a convenit să colaboreze strâns” cu autorităţile ruse în vederea organizării unor negocieri cu privire la Războiul din Ucraina.

Acest lucru va avea loc ”vizitându-ne ţările”, a anunţat preşedintele american, care-şi deschide astfel uşa unei vizite în Rusia.

Barack Obama este ultimul preşedinte american care a efectuat o vizită în Rusia, în 2013, în cadrul unui summit G20.

La puţin timp după convorbirea sa cu liderul de la Kremlin, locatarul Casei Albe a discutat cu Volodimir Zelenski, care anunţă că a ”vorbit îndelung despre posibilităţile ajungerii la pace”.

Liderul ucrainean precizează că interlocutorul său a discutat cu el despre ”detaliile conversaţiei sale cu Putin”.

Vladimir Putin a anunţat, la rândul său, miercuri, că i-a spus omologului său american că este deschis unei ”soluţii pe termen lung” în Războiul din Ucraina prin ”negocieri de pace”.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat