Liderii europeni încearcă să găsească o soluţie la problema refugiaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O soluţie europeană la problema migraţiei nu se întrevede la Consiliului European din 28-29 iunie, dar la nivel european există deja un consens de a ţine refugiaţii la distanţă.

Consiliul European de joi şi vineri este aşteptat a fi dominat de dispute privind migraţia şi bugetul multianual, în condiţiile în care agenda include pe lângă cele două subiecte şi teme precum apărarea europeană, relaţiile externe ale Uniunii şi evoluţiile din dosarul Brexit.

Şeful Consiliului European, Donald Tusk, a pregătit documentul pentru summit UE ce începe astăzi şi din el reiese că va fi amânată discuţia despre cotele obligatorii de refugiaţi, şi se va concentra pe protejarea graniţelor externe. Tusk susţine că reforma necesită o muncă suplimentară, care să facă posibilă găsirea unui echilibru între solidaritate şi responsabilitate.  

El propune de asemenea crearea unui centru în afara Uniunii, în care să fie analizate cererile de azil. Acolo ar trebui să ajungă navele cu refugiaţi.  Comisia Europeană a propus în anul 2016 reforma dreptului de azil, care conţinea între altele propunerea împărţirii obligatorii a refugiaţilor între ţările UE. Până acum nu s-a reuşit realizarea unui compromis în această problemă.

  

Merkel, pesimistă

Cancelarul german Angela Merkel a apreciat marţi că o soluţie europeană la problema migraţiei nu va fi convenită la Consiliul European din 28-29 iunie, dar a precizat că ea va continua să caute să obţină încheierea unor acorduri bilaterale, transmite Reuters.

„Nu va exista o soluţie privind întregul pachet privind azilul, adică pentru toate cele şapte directive, până vineri“, a declarat Merkel într-o conferinţă de presă comună cu noul premier spaniol, Pedro Sanchez, aflat într-un turneu diplomatic ce a inclus Parisul şi Bruxellesul şi va continua la Lisabona.

„Din acest motiv, am vorbit despre a lucra împreună cu ţările care doresc, în legătură cu toate dimensiunile politicii de migraţie - premierul spaniol a vorbit despre dimensiunea externă, eu am abordat dimensiunea internă şi în acest spirit vom avea discuţii suplimentare în următoarele zile“', a spus şefa executivului de la Berlin.

La rândul său, premierul spaniol Pedro Sanchez a declarat că singura cale de a răspunde crizei imigraţiei este prin intermediul unei abordări europene comune şi că statele membre ale Uniunii Europene trebuie să împartă această povară.

În cadrul unui summit organizat duminică de Comisia Europeană la Bruxelles şi la care au luat parte 16 state membre, premierul italian Giuseppe Conte a prezentat un plan în 10 puncte ce reia mai multe idei propuse de precedentele guverne de la Roma, printre care împărţirea de către statele membre a responsabilităţii în cazul migranţilor salvaţi pe mare şi tăierea fondurilor de la bugetul UE pentru ţările ce refuză să preia refugiaţi. 

De asemenea, Italia susţine ideea creării unor centre în nordul Africii unde să fie procesate cererile de azil în cazul migranţilor salvaţi pe mare.

Germania este de acord cu Italia. Dar alte ţări, precum Austria, Ungaria, Polonia, Republica Cehia şi Slovacia nici nu vor să audă de aşa ceva. Pe de altă parte Franţa, Germania şi Spania sunt de acord că sistemul privind migraţia trebuie „reparat“, dar asta trebuie să fie o soluţie comună europeană, adică să se implice toate statele membre.

Budapesta a anunţat că în timpul preşedinţiei austriece a UE, „guvernul ungar intenţionează să convingă ţările membre că eforturile ar trebui reorientate de la distribuirea obligatorie de migranţi pe apărarea frontierelor externe ale UE“, a spus secretarul de stat ungar.

În propunerea pentru noul buget pregătită de Comisia Europeană, membrii din sudul continentului, cum sunt Grecia şi Italia, ar putea vedea fondurile care le vor fi atribuite substanţial majorate, inclusiv din cauza crizei migraţiei, în detrimentul ţărilor din Europa Centrală, care şi-ar putea vedea subvenţiile mult diminuate. Potrivit unor surse europene, Polonia şi Ungaria ar putea avea, în viitorul buget plurianual, fonduri reduse cu peste 20% comparativ cu cel din 2014-2020.

Închiderea rutei pe Marea Mediterană 

O mai bună securizare a graniţelor externe se află pe agenda summit-ului. De fapt, este vorba despre închiderea rutei pe Marea Mediterană. Italia a solicitat ambarcaţiuni de patrulare, vizând de fapt Franţa. Iar preşedintele Macron sprijină în principiu guvernul de la Roma. Nimeni nu mai vorbeşte despre regulile drepturilor pe mare şi despre drepturile omului.

Vicepremierul şi ministrul de Interne al Italiei, Matteo Salvini, a declarat într-un interviu pentru Der Spiegel că Uniunea Europeană se confruntă cu o criză existenţială şi s-ar putea destrăma în următoarele 12 luni.

 “În următoarele luni, se va decide dacă Europa are în continuare un viitor în forma sa actuală sau dacă întreaga chestie a devenit futilă. Nu e vorba doar de bugetul pentru următorii şapte ani. Anul viitor vor avea loc şi noi alegeri pentru Parlamentul European. Într-un an, vom vedea dacă Europa unită va mai exista sau nu“, a adăugat Salvini.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente