Le Monde: Coronavirusul SARS-CoV-2 circula în Franţa încă din noiembrie 2019

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE

Noul coronavirus SARS-CoV-2 se afla în circulaţie în Franţa în noiembrie 2019, potrivit unor lucrări ale unor cercetători francezi, publicate sâmbătă, care pun în dificultate ipoteza apariţiei şi răspândirii covid-19 dintr-o piaţă din oraşul chinez Wuhan (centru) la începutul lui decembrie 2019, relatează Le Monde.

Medici de la Spitalul Albert-Schweitzer din Colmar, în Haut-Rhin, au reanalizat - în mai - sute de scanere toracice ale unor pacienţi internaţi în instituţia lor, începând din octombrie 2019, cu pneumonii grave, intrigaţi de mai multe cazuri clinice care au precedat epidemia covid-19.

Unul dintre aceşti bolnavi - spitalizat la 16 noiembrie - prezenta leziuni asemănătoare celor cauzate de covid-19.

O prezenţă a noului coronavirus pe teritoriul francez erasuspectată începând de la această dată, însă, în lipsa analizei unor prelevări biologice, această ipoteză rămânea fragilă.

Lucrări ale unor cercetători francezi - publicate sâmbătă în revista European Journal of Epidemiology - susţin aceste abservaţii.

Ele arată - cu un nivel înalt de probă - că SARS-CoV-2 circula deja în Franţa în noiembrie 2019.

13 cazuri de COVID-19 în perioada noiembrie 2019 - decembrie 2020

Cercetătorii - conduşi de către profesorul Fabrice Carrat, directorul Institutului Pierre-Louis de Epidemiologie şi Sănătate Publică  (Inserm, Universitatea Sorbona) - au procedat cu o atenţie deosebită.

Ei au analizat 9 144 de eşantioane sangvine recoltate de la participanţi la cohorta ”Constances” - cea mai mare cohortă epidemiologică urmărită în Franţa, de peste 200.000 de persoane.

Ei le-au analizat mai întâi cu un test rapid de detectare a imunoglobulinei de tip G (IgG) anti-SARS-CoV-2.

Acest test are reputaţia că generează rezultate „fals pozitive”, iar autorii le-au confirmat sau infirmat cu ajutorul unui al doilea test, foarte specific, dar mai delicat de realizat.

Dintre cele 9.114 de eşantioane analizate, 13 eşantioane recoltate începând din noiembrie 2019 şi până în ianuarie 2020 s-au dovedit pozitive la ambele teste - dintre care zece au fost recoltate în noiembrie sau decembrie.

„Am început să analizăm eşantioane recoltate în ianuarie şi februarie şi am găsit mult mai multe (rezultate) pozitive faţă de ceea ce ne aşteptam”, declară epidemiologul Marie Zins de la Inserm, Universitatea din Paris, principala investigatoare a cohortei “Constances”.

„Am încercat, astfel, să vedem dacă găsim din toamnă”, declară ea.

„Aceste rezultate sugerează că, încă din noiembrie şi decembrie, nivelul contaminării în Franţa era deja de un caz la 1.000”, declară profesorul Fabrice Carrat.

„Aceste rezultate nu arată o suprareprezentare a bolii în anumite regiuni”, spune el.

„Pare să găsim cazuri în mod sporadic, în întreaga ţară”, precizează profesorul Fabrice Carrat.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort