Laurent Fabius, audiat ca martor în ancheta cu privire la o presupusă finanţare a terorismului în Siria de către Lafarge

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul şef al diplomaţiei franceze Laurent Fabius a fost audiat ca martor în ancheta cu privire la o presupusă finanţare a terorismului vizând Lafarge în Siria şi a declarat că nu a fost informat despre activităţi ale producătorului de ciment, a declarat luni o sursă apropiată dosarului pentru AFP.

Audiat pe 20 iulie ca martor de către judecători de instrucţie, ministrul socialist de Externe în perioada 2012-2016 şi totodată actualul preşedinte al Consiliului Constituţional a subliniat că ”niciun element de informaţie” nu i-a parvenit cu privire la menţinerea în Siria a multinaţionalei, cu preţul unor aranjamente financiare cu grupări armate, între care organizaţia Statul Islamic (SI), potrivit audierii sale, dezvăluite de ziarul Le Monde şi pe care AFP a putut-o consulta.

”Dacă problema este să se stabilească dacă ştiam sau nu că exista o fabrică Lafarge în Siria, nu-mi amintesc precis”, a declarat fostul ministru în această audiere.

”Nu am fost sesizat niciodată cu privire la vreo chestiune referitoare la Lafarge, sunt categoric”, a subliniat el.

De mai multe luni, ancheta a ridicat întrebări despre ceea ce ştiau sau nu autorităţile la vârful statului despre acţiunile Lafarge, inculpată la sfârşitul lui iunie ca persoană juridică în legătură cu ”finanţarea unei întreprinderi teroriste” şi ”complicitate la crime împotriva umanităţii”, nişte acuzaţii extrem de rare la adresa unei întreprinderi franceze.

Această audiere era reclamată din octombrie 2017 de ONG-ul Sherpa, parte civilă în anchetă cu privire la întrebări despre rolul Quai d'Orsay la acea vreme. Foşti reprezentanţi ai producătorului de ciment au declarat că această voinţă de a rămâne cu orice preţ în ţara aflată în război a fost autorizată de autorităţile franceze.

”Asta înseamnă că, în Franţa, un ministru al Afacerilor Externe este în mod voit ţinut în ignoranţă cu privire la probleme atât de cruciale ca menţinerea unei întreprinderi franceze într-o ţară aflată în război şi pradă terorismului, care nu va avea altă opţiune decât să finanţeze Daech (acronimul arab al SI) pentru a-şi menţine activitatea?”, a reacţionat, la AFP, Marie Dosé, o avocată Sherpa.

În vara lui 2013, în timp ce diplomaţia franceză se pregătea împreună cu administraţia preşedintelui american Barack Obama cu scopul de a-l îndepărta pe Bashar al-Assad, Lafarge era singura întreprindere franceză rămasă în Siria.

Fostul director general adjunct al Lafarge Christian Herrault a declarat în faţa judecătorilor că fostul ambasador al Franţei în Siria Eric Chevallier a încurajat societatea ”să reziste” şi să-şi menţină activitatea, în mai multe întâlniri la Quai d'Orsay sau în discuţii la telefon, până în iarna din 2013-2014, potrivit unei surse apropiate dosarului.

”Eu ştiu absolut nimic despre asta, nu am fost informat despre aceste reuniuni”, a mai declarat fostul ministru.

Mai multe pentru tine:
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%