Kremlinul încearcă să strice relațiile dintre Varșovia–Kiev

0
Publicat:

Regiunile poloneze cu o prezență semnificativă a refugiaților ucraineni și implicate în transferul de armament către Ucraina au înregistrat o creștere a incidentelor motivate de ură, fenomen interpretat de autoritățile de la Varșovia drept o posibilă încercare de subminare a relațiilor polono-ucrainene.

FOTO shutterstock

Potrivit Statului Major al Forțelor Armate Poloneze, în ultimele luni s-au intensificat operațiunile menite să slăbească legăturile dintre Polonia și Ucraina. Obiectivul Rusiei, afirmă oficialii polonezi, ar fi diminuarea sprijinului occidental pentru Ucraina, iar Polonia – principalul punct de tranzit al armelor destinate Kievului – reprezintă o verigă esențială în acest lanț.

Autoritățile poloneze susțin că Rusia desfășoară operațiuni de influență care urmăresc să creeze „o atmosferă de teamă și neîncredere față de prezența ucrainenilor în Polonia”, alimentând în același timp sentimente anti-ucrainene.

Acțiunile identificate sunt împărțite între fapte concrete și campanii online. Printre incidentele raportate se numără incendierea unor vehicule înmatriculate în Ucraina și vandalizarea unor picturi murale cu mesaje anti-război. În mediul digital, narațiunile ostile se răspândesc prin site-uri și conturi care promovează discursul urii la adresa ucrainenilor.

Cazuri de comportament ostil au fost observate mai ales în zonele cu activitate logistică legată de sprijinul militar acordat Ucrainei, inclusiv în porturile Gdynia și Gdańsk.

Distorsionarea trecutului

Statul Major avertizează că aceste acțiuni urmăresc „să inducă frică și o senzație de amenințare” în rândul societății poloneze. În spațiul informațional rus, astfel de campanii sunt asociate cu reinterpretarea evenimentelor istorice, precum masacrele de la Volînia din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, sugerând în mod eronat că agresiunea împotriva Ucrainei ar reprezenta o formă de „justiție istorică” pentru Polonia.

Narațiunea promovată de Moscova prezintă Ucraina ca pe o amenințare mai mare la adresa Poloniei decât Rusia însăși – o strategie menită să erodeze sprijinul public pentru Kiev.

Statul Major polonez îndeamnă la vigilență în fața acestor tentative de manipulare emoțională, subliniind că incidentele recente fac parte dintr-o operațiune coordonată de dezinformare.

„Separarea Poloniei de Ucraina ar ușura povara războiului pentru Rusia”, afirmă oficialii militari, adăugând că orice acțiune care subminează sprijinul pentru Ucraina servește indirect intereselor Moscovei.

Sprijinul populației poloneze, în scădere

Un sondaj recent realizat de institutul IBRiS pentru publicația Wirtualna Polska arată că peste șase din zece polonezi consideră că relațiile dintre Polonia și Ucraina s-au deteriorat în 2025.

Potrivit cercetării, 49,1% dintre respondenți spun că relațiile s-au „înăsprit oarecum”, iar 16,4% cred că acestea s-au „deteriorat semnificativ”. În total, 65,5% dintre persoanele intervievate au declarat că relațiile s-au înrăutățit, o creștere de peste patru puncte procentuale față de anul precedent.

Aproximativ 21% consideră că relațiile au rămas neschimbate, iar mai puțin de 9% au observat o îmbunătățire – o creștere ușoară față de sondajul din 2024.

Opoziţia din Ungaria, ținta hackerilor ruși

Liderul opoziţiei din Ungaria, Peter Magyar, a acuzat luni autorităţile că au făcut să se scurgă ilegal datele personale ale susţinătorilor săi, după un atac cybernetic .

„Sistemele noastre sunt constant atacate de luni de zile“, a declarat pe Facebook liderul opoziţiei, care este favorită în sondaje pentru alegerile legislative din 2026, afirmând că „se confruntă cu reţele internaţionale care au interesul să îl menţină” la putere pe naţionalistul Viktor Orban, potrivit Agerpres.

Principal opozant al prim-ministrului aflat la sfârşit de mandat, conservatorul Peter Magyar a afirmat duminica aceasta că aplicaţia partidului său, TISZA, este „de la lansarea sa ţinta unor piraţi cibernetici internaţionali, susţinuţi în mod clar de serviciile ruse”.

Scurgerea de date a fost semnalată la sfârşitul săptămânii trecute de media apropiate guvernului, care au afirmat că o bază de date cu 200.000 de nume provenite de la aplicaţia mobilă a TISZA fusese pusă pe internet.Lista, care rămăsese accesibilă o scurtă perioadă de timp înainte de a fi retrasă, ar fi conţinut numele utilizatorilor, adresele electronice şi poştale, precum şi numerele de telefon ale conturilor. Potrivit lui Magyar, aceste activităţi vizează să îi intimideze pe simpatizanţii săi şi să împiedice organizarea unor alegeri primare, prevăzute să aibă loc prin aplicaţie, pentru desemnarea candidaţilor TISZA în legislative. Votul va fi cu toate acestea menţinut, a declarat el, însă va avea loc pe un alt site web.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare